Restanţele coaliţiei de guvernare, la începutul lui 2022: certificatul verde sau modificările la legea privind compensarea facturilor la energie

Restanţele coaliţiei de guvernare, la începutul lui 2022: certificatul verde sau modificările la legea privind compensarea facturilor la energie

Coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR începe noul an cu mai multe restanţe dar şi cu diferenţe de opinie pe diferite subiecte

Liberalii sunt aşteptaţi să vină cu o nouă propunere de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării. După demisia lui Florin Roman, pe 15 decembrie, la mai puţin de o lună de la învestire, în 45 de zile trebuie numit un nou ministru. Forurile de conducere ale PNL urmează să fie convocate pentru acest subiect. 

Între PNL şi PSD au apărut deja tensiuni, la începutul anului, pe tema măsurilor pentru populaţie şi companii privind facturile la energie. După ce legea privind compensarea facturilor a trecut la sfârşitul anului trecut de Parlament, PSD vrea să modifice legea, care, potrivit liderului Marcel Ciolacu, nu îşi atinge scopul. 

Preşedintele PSD a anunţat că vrea să discute în coaliţia de guvernare elaborarea unei noi legi pentru plafonarea şi compensarea facturilor la energie, precizând că cea în vigoare este „ineficientă şi nu poate fi pusă în aplicare”.

 

”Va trebui cât mai curând să avem o şedinţă de coaliţie şi să venim cu alt act normativ, ori prin ordonanţă, ori facem şedinţă extraordinară la Parlament şi venim cu el fiindcă atât la persoanele fizice, dar şi la companiile româneşti, fiindcă ele nu mai sunt competitive la aceste preţuri şi totul este în lanţ. Am reuşit să introducem de la început acel pachet social care are ca destinaţie aproape 10.000.000 de români şi am anticipat într-un fel ce se va întâmpla în luna ianuarie. Eu cred că trebuie făcută o şedinţă de coaliţie, în primul rând cu ministrul Energiei şi găsită altă modalitate, mult mai uşoară şi mai accesibilă atât companiilor, cât şi populaţiei”, declara Marcel Ciolacu, la Antena 3. 

Replica preşedintelui PNL, Florin Cîţu a venit imediat: "Să văd întâi propunerile, deocamdată au fost doar prezentate în presă. Vreau să văd forma finală şi după aceea vom susţine orice propunere care îi ajută pe români şi care poate fi susţinută şi de la bugetul României", a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă. 

Un alt subiect care se va afla pe agenda coaliţiei, la începutul acestui an, este certificatul verde, care la finalul anului trecut a fost abandonat, după ce PSD a anunţat că prevederile sunt neconstituţionale. 

Florin Cîţu a declarat, săptămâna trecută, că se poate lucra pe proiectul depus de el în Parlament şi care este blocat la Camera Deputaţilor în comisie sau se poate veni cu altă propunere.

”Cred că este important ca cel puţin personalul din sistemul medical şi angajaţii, cei care lucrează în sistemul medical, atât la stat, cât şi la privat, acestora să li se ceară certificatul verde”, spunea liderul PNL, adăugând că nu va accepta nicio soluţie care închide economia. 
 

Comenteaza