Rareş Bogdan, către ministrul Sănătății: „Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi”

Rareş Bogdan, către ministrul Sănătății: „Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi”

Europarlamentarul a reacţionat la cazul de la spitalul din Corabia, unde un bătrân stătea în genunchi cerând ajutorul medicilor, într-o sală de aşteptare şi i-a transmis un mesaj ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Rareș Bogdan, care este și prim-vicepreședintele PNL i-a cerut lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății din partea USR-PLUS, să-l demită pe managerul spitalului din Corbaia și pe șeful DSP Olt, după imaginile apărute în mass-media, cu bătrânul ignorat de către personalul medical.

Grupul PPE din Parlamentul European rămâne în centrul vieții agricultorilor din România și nu numai!Vlad, amândoi am intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine în țara asta. Și eu, și tu, aveam o carieră de succes, fiecare în domeniul său și am decis să încercam să contribuim la schimbarea în bine a acestei țări pe care o iubim. Și am intrat și pentru ca scene ca acestea să nu mai existe!

Ești obligat să acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și să faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate așa-zisul “cadru medical” care apare în imagini. Știu că poți să o faci și sper să o faci.

Sunt convins de asta, mai ales pentru că, în alte cazuri, fără nicio analiză, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești... fiind înlocuiți peste noapte... tot în mandatul tău, dragă Vlad.

Dacă vei face Comitete și Comisii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scăpa, la fel ca alții. Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi.

Au fost dezamăgiți suficient până acum, inclusiv de oameni din partidele noastre, din păcate, nu cred că este cazul să continuăm și să dovedim că diferența între “vechii” și “noii” este doar de vârstă și de ani petrecuți în troaca politicii dâmbovițene...

(Încă) cu încredere că nu chiar toți politicienii sunt la fel,

Rareș

P.S. Imaginile sunt cea mai bună analiză și cea mai buna “Comisie”. Acționează”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Sănătății a decis trimiterea unei echipe de control de la DSP Olt la spitalul din Corabia pentru a analiza situaţia.

Comenteaza