Prima campanie fără afişe. Care a fost cea mai mare gafă de campanie (analiză)

Prima campanie electorală în care Clujul n-a mai fost urâţit iar clujenii n-au mai fost agresaţi vizual din toate direcţiile de feţe de candidaţi mai mult sau mai puţin zâmbăreţi a intrat în ultima săptămână. Cum s-au descurcat în noile condiţii primăriabilii Clujului?

Se pare că râvnitorii la fotoliul de primar n-au fost foarte afectaţi, sau cel puţin nu s-a văzut în strategiile lor de campanie, de noile modificări legislative, care le-au limitat drastic atât afişajul outdoor, cât şi fondurile de campanie, simultan cu posibilitatea decontării cheltuielilor electorale de la bugetul de stat.

Candidaţii nu şi-au mărit numărul orelor petrecute cu ultrapopulistele ieşiri „în stradă", nu s-au îngrămădit mai dihai la dezbateri electorale (nu-i mai puţin adevărat că, din nefericire, în ultimii ani numărul televiziunilor locale a scăzut dramatic) şi nici măcar în anul de graţie 2016 candidaţii de Cluj n-au dat semne că ar fi înţeles ce forţă are mediul electronic de comunicare. Singurele efecte ale noilor condiţii de campanie au fost exploatarea aproape la maxim a panourilor oficiale de afişaj şi renaşterea sistemului brevetat de Gheorghe Funar al iţirii moacei primarului în funcţie din mai toate vitrinele prăvăliilor dependente de... bunăvoinţa administraţiei locale.

În aceste condiţii nu merită pierdut timpul cu analiza tehnicilor de campanie la care au apelat candidaţii de primar, întrucât, cum explicam mai sus, nu a apărut absolut nimic nou. În schimb, merită analizat modul în care s-au comportat candidaţii, ce au încercat şi ce au reuşit să transmită aceştia alegătorilor. Lăsând la o parte corectitudinea politică, vom insista pe cei trei care se detaşează în toate sondajele de opinie, Emil Boc, Octavian Buzoianu şi Liviu Alexa. Ca orice primar în funcţie, Boc n-a avut prea multe lucruri de transmis. În fond, tot ce un alegător are nevoie să ştie despre un candidat, în cazul ocupantului funcţiei, află din modul în care acesta şi-a desfăşurat mandatul în curs de încheiere. Drept urmare, Boc n-a avut decât a înşira ceea ce el a apreciat a fi realizările mandatului său, ascunzând, fireşte, sub preş eşecurile. Nici în privinţa ofertei electorale (promisiunile de campanie ale candidaţilor vor fi analizate într-un alt material) n-a avut a-şi bate prea mult capul, limitându-se preponderent la a revinde clujenilor promisiuni neonorate din campaniile anterioare.

Pe de altă parte, Boc nici n-a avut motive să se strofoace prea vârtos în condiţiile în care, toate studiile sociologice o spun, mai cu seamă în condiţiile unui singur tur de scrutin, el are deja ca şi servit al patrulea mandat de întâistătător al Clujului. Drept urmare, el a dus poate cea mai relaxată campanie, în care şi-a permis nu numai să trateze cu o supremă ignorare toate atacurile venite dinspre adversari, ci chiar să facă un lucru rarisim pentru un ocupant al funcţiei „scoase la concurs", să participe, înaintea primului sau singurului tur de scrutin, la o dezbatere cu, teoretic, principalul său contracandidat, Octavian Buzoianu.

Ajungând la omul de afaceri, de la bun început, acesta şi-a împărţit sarcinile de campanie cu principalul partid din cohorta sa de susţinători politici. Astfel, Buzoianu a încercat să se limiteze la a-şi prezenta proiectul său pentru Clujul următorilor 40 de ani, în vreme ce sarcina direcţionării ghiulelelor spre Boc a revenit PSD. Spuneam că doar a încercat să se limiteze la prezentarea proiectului său managerial pentru Cluj, deoarece n-a reuşit cu nici un chip să scape de nicoavelele atârnate de picioare numite „Ursus" şi „Feleacu". Oricât a încercat, perfect argumentat, să se disculpe, Buzoianu a căzut victimă obsesie mioritice de a pune etichete.

Aşa cum Marius Nicoară va avea, probabil, scris şi pe piatra de mormânt „senatorul porno" (deşi, aşa cum ZIUA de CLUJ a demonstrat, în momentul celebrei înregistrări din Senat Nicoară nu se uita la niciun material pornografic), la fel, în mentalul clujeanului suficient şi majoritar, Buzoianu va rămâne pe veci „groparul Ursus şi Feleacu". Iar modul complet neinspirat în care a ales să reacţioneze la celebra făcătură filmată cu cele două foste angajate la Feleacu i-a provocat şi mai multe daune. Tentativa de a le umili pe cele două public, forţându-le, sub şantajul trimiterii în judecată, să-şi toarne cenuşă în cap în faţa presei s-a întors ca un bumerang împotriva sa, fiind una dintre cele mai mari gafe electorale din istorie, aproape de calibrul vizitei la Vântu, la ceas de seară. Deşi este singurul candidat cu un proiect managerial veritabil şi viabil pentru Cluj, Buzoianu n-a izbutit să şi-l facă cunoscut tocmai din cauza zgomotului de fond asurzitor Ursus-Feleacu.

Iar o contribuţie majoră la multiplicarea numărului de decibeli ai acestui zgomot de fond a avut-o candidatul PML, Liviu Alexa. Deţinător al unui portofoliu de proiecte pentru Cluj în care şi-au găsit loc de la lucruri absolut fezabile, necesare şi demne de luat în seamă, până la fantasmagorii şi proiecte rizibile, Alexa a căzut victimă situaţiei sale de candidat atipic. Cu notorietatea pe care o poate avea un jurnalist într-o urbe pe cât de mare pe atât de puţin consumatoare de presă locală (e puţin probabil ca mai mult de 1% dintre participanţii la concertul Iron Maiden din 2010 să fi aflat că cel care a adus rockerii britanici la Cluj a fost Alexa), el a ales să-şi înceapă campania extrem de anticipat. Practic, prin intermediul propriei publicaţii, Alexa şi-a început campania electorală pentru funcţia de primar de aproximativ un an. El a simţit că o lună de campanie îi va fi total insuficientă pentru a obţine măcar notorietatea necesară, ca să nu mai vorbim de intenţia de vot.

Numai că, aşa cum spuneam, Alexa a căzut victimă propriei strategii. Deşi face parte dintre puţinii candidaţi care chiar au proiecte cât de cât articulate pentru Cluj, el şi le-a lansat şi prezentat ultradetaliat cu multe luni în urmă, aşa că tocmai în perioada cea mai importantă de campanie, luna dinaintea votului, s-a trezit că nu mai are ce spune nou alegătorilor. Aşa a ajuns în situaţia jenantă ca în perioada în care, teoretic, ar avea cei mai mulţi ochi aţintiţi asupra sa, Alexa să nu mai ofere auditoriului altceva decât caterincă la adresa principalilor doi adversari. Mai mult, punând, în ultima vreme, tunurile aproape exclusiv pe Buzoianu, Alexa mai dă un semnal prost electoratului: că a înţeles că scaunul de primar e intangibil şi, drept urmare, singura sa miză în aceste alegeri este furajarea propriului orgoliu cu depăşirea candidatului susţinut de PSD, partid care i-a refuzat solicitarea de a se înrola sub sigla trandafirului.

Şi calculele greşite ale lui Alexa nu se opresc aici. Concentrat exclusiv pe propria campanie de imagine, el a uitat aproape complet de promovarea brandului formaţiunii politice sub sigla căreia candidează. Tentativele din ultima vreme de a explica populaţiei pe ce poziţie e partidul său pe buletinul de vot s-ar putea să fie tardive. Aşa încât e foarte posibil ca, în calitate de candidat la primărie, Alexa să obţină un procent scris, poate, chiar cu două cifre, în vreme ce partidul său de împrumut, cu o notorietate tinzând asimptotic spre zero să nu atingă pragul electoral iar Alexa să nu intre în consiliul local, adevărata sa ţintă.

Despre ceilalţi candidaţi multe lucruri n-ar fi de spus. Mircia Giurgiu s-a ocupat şi în campanie de ce ştie el cel mai bine, de lupta sindicală, Erno Fancsali a preluat sarcina reîncălzirii ciorbei plăcuţelor bilingve, Bruno Roschnafsky s-a afişat pe la fel de fel de sindrofii, Adrian Gurzău şi-a întors afişele cu capul în sus, în vreme ce Irina Pop, Horvath Anna şi David Ille au fost cvasi-invizibili în această campanie.