Preşedintele Klaus Iohannis a fost în Piaţă. Oamenii au scandat "Ruşine, ruşine să vă fie" şi "Corupţia ucide"

Preşedintele Klaus Iohannis a fost în Piaţă. Oamenii au scandat
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară, în Piaţa Universităţii, unde au protestat peste o mie de persoane, şeful statului fiind primit cu fluierături şi huiduieli.

Preşedintele a ajuns în Piaţa Universităţii în jurul orei 20.00, când erau peste o mie de manifestanţi. "M-aţi chemat, am venit", le-a spus Iohannis protestatarilor, care l-au asaltat şi s-au împins, la un moment dat creându-se busculadă în jurul său.

Mulţi oameni din piaţă i-au mulţumit că a venit, dar din mulţime s-au auzit în mai multe rânduri huiduieli, fluierături şi scandări precum "Ruşine, ruşine" sau "Demisia", "Hoţii" şi "Nu vă vrem".

În cele mai puţin de 30 de minute cât a stat în Piaţa Universităţii, oamenii i s-au plâns de clasa politică, de "legile care i-au umilit şi jecmănit", iar şeful statului a primit şi scrisori cu revendicări de la manifestanţi. "Pur şi simplu ne-au minţit, ne-au călcat în picioare!", i-a spus o femeie.

"Domnule preşedinte, parlamentarii corupţi să înceapă să îşi dea demisia, să fie Parlament cu 300, să vină oameni noi!", i-a strigat un bărbat.

Alţi manifestanţi s-au arătat nemulţumiţi că nu au fost chemaţi la Cotroceni şi au întrebat când vor mai fi consultări. "De ce nu ne-aţi primit la Cotroceni? Am trimis şi o petiţie!", au strigat oamenii către şeful statului.

Un alt protestatar i-a spus preşedintelui că vocile din piaţă trebuie auzite, iar o femie l-a întrebat când va mai avea loc o altă întâlnire cu societatea civilă. Iohannis le-a spus protestatarilor că vor mai fi întâlniri cu societatea civilă: "Vor mai fi. Vedem".

"Curăţenie în partidele politice, să vină oameni noi", i-a cerut un alt protestatar lui Klaus Iohannis.

Un sibian i-a spus lui Klaus Iohannis că ţara are nevoie de un premier corect, iar un alt bărbat a precizat că doreşte o altfel de politică. "Am reţinut ideea", a răspuns preşedintele.

Şeful statului nu a vorbit foarte mult cu mulţimea, răspunzând punctual şi sumar la unele întrebări. "Schimbare se poate face în interiorul partidelor", le-a spus preşedintele celor care au cerut înnoirea clasei politice.

Şeful statului i-a spus unui protestatar că alegerile anticipate nu rezolvă problema. Preşedintele Klaus Iohannis a plecat în timp ce mulţimea a rămas scandând "Înapoi!", "Daţi-i portavoce".

După plecarea preşedintelui, în mijlocul pieţei s-au strâns în cerc mai mulţi oameni, care iau pe rând cuvântul la portavoce, spunându-şi nemulţumirile în faţa mulţimii.

Comenteaza