Preşedinte nou la USR Cluj

Preşedinte nou la USR Cluj

Filiala USR Cluj şi-a ales o nouă conducere, după demisia fostului preşedinte Elek Levente de la începutul lunii august 2018. 

 În urma alegerilor parțiale desfășurate sâmbătă, 20 octombrie 2018, în cadrul Conferinței Filialei Județene Cluj a partidului Uniunea Salvați România, au fost aleși noi membri în organele de conducere și control ale organizației. Candidații la funcția de președinte al filialei județene USR Cluj au fost Cătălin Sălăgean, fost secretar general al USR la nivel național și Laura Simona Varga, membru în Biroul Județean USR Cluj și activistă civică. În urma votului delegaților din toate cele șapte filiale locale ale USR din județul Cluj, Cătălin Sălăgean a devenit noul președinte al organizației.

Preşedinte nou la USR Cluj

Cu această ocazie, au fost completate și cele trei locuri vacante din cadrul Biroului Județean: Vasile Roman (USR Dej), Bogdan Iasinovschi (USR Cluj-Napoca) șiMircea Bogdan Moș (USR Apahida) s-au alăturat echipei de conducere aleasă la precedenta Conferință a Filialei Județene. De asemenea, a fost stabilită și componența Comisiei de Cenzori a filialei județene USR Cluj, care va fi formată din Hani Alzain, Delia Sucală și Medorian Gheorghiu.

Echipa de conducere a USR Cluj are mandat până în iunie 2019, după alegerile europarlamentare și și-a propus obiective ambițioase în cadrul politicii sale de extindere și în ceea ce privește rezultatul la alegeri.

VEZI ŞI Și-a dat demisia, dar are așteptări mari de la urmași. "Sper să mențină la nivel înalt standardele de moralitate si profesionalism"

Comenteaza