Orban, despre filialele care îl susțin la șefia PNL: „Nu mai intru în acest război informaţional”

Orban, despre filialele care îl susțin la șefia PNL: „Nu mai intru în acest război informaţional”
| Foto: g4media.ro

Liderul PNL, Ludovic Orban, nu mai vrea să intre într-un „război informațional” legat de filialele care îl susțin pe el sau pe Florin Cîțu pentru șefia PNL.

Președintele Camerei Deputaților susține că abia după 10 august vor exista conduceri noi în toate organizaţiile, iar apoi vor fi prezentate moţiunile, iar organizaţiile vor decide pe cine susţin.

Ludovic Orban a fost întrebat, luni seară, despre faptul că Marcel Vela ar fi trecut de partea lui Florin Cîţu şi a afirmat: ”A fost dezminţit imediat chiar de către domnul Vela”.

”Nu mai intru în acest război informaţional cu filiale care sprijină sau nu sprijină. Prevederile statutare  sunt clare. Noi am intrat în alegeri, suntem în perioada în care se desfăşoară Adunările generale în organizaţile locale. Între 1 iulie – 10 august se vor desfăşura conferinţe la nivel judeţean (...) după aceste alegeri, moţiunile sunt prentate în faţa organizaţiilor şi Colegile directoare judeţene din fiecare organizaţia hotărâsc ce moţiune o sprijină. Atunci se va ştii cu adevărat care filială decide să sprijine  o moţiune sau alta sau ambele moţiuni, pentru că există prevedere statutară”,  adăugat liderul PNL, potrivit news.ro.

De asemenea, întrebat despre preşedinţii de filiale care au fost alături de Florin Cîţu la momentul anunţului candidaturii, respectiv despre Monica Anisie, Orban a afirmat: ”Au fost într-o poză preşedinţii (...) Susţinerea are valoare individuală”.

Orban a reafirmat că doreşte ”o campanie pozitivă, cu viziune, proiecte, cu argumente”.

Preşedintele PNL a refuzat să discute despre pierderea funcţiei de premier de către Florin Cîţu, dacă pierde cursa pentru şefia PNL: ”Nu discutăm acest subiect”.

Despre relaţia cu Florin Cîţu, Orban a afirmat: ”Dialog, cooperare, trebuie să coperăm pentru că avem foarte multe decizii. Îmrepună trebuie  ă asigurăm buna guvernare, trebuie să luăm decizii în coaliţie, trebue să adoptăm legile şi să ducem la bun sfârşit programul de guvernare”.

Comenteaza