Foto O asociațe din Cluj îl propune pe Nicușor Dan la Președinția României. Ce spune Primarul Capitalei

O asociațe din Cluj îl propune pe Nicușor Dan la Președinția României. Ce spune Primarul Capitalei
| Foto: Facebook - ICDE-România Europeană

Nicușor Dan a fost propus de la Cluj drept candidat la alegerile prezidențiale de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) Cluj.

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană  (ICDE) de la Cluj-Napoca îi propune pe Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, drept candidat comun la prezidențiale.

„Astăzi (ieri, vineri, 7 decembrie - n. red.), Asociația ICDE-România Europeană are plăcerea de a-l premia pe domnul Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, cu distincția simbolică «Premiul România Europeană 2024». Decizia? Una matematică: unanimitate absolută în Consiliul Director!

La ecuația complicată a alegerilor prezidențiale răspunsul poate fi coalizarea forțelor pro-europene pentru un candidat comun, Nicușor Dan, o oportunitate unică de a demonstra că pun mai presus de orice interesul național”, a spus Valentin Naumescu, președintele ICDE.

Curtea Constituțională a decis vineri anularea alegerilor prezidențiale, iar procesul electral va fi reluat de la zero.

Candidează Nicușor Dan la alegerile prezidențiale?

Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a comentat și el decizia CCR și a fost întrebat despre o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale.

„Eu cred că e decizia corectă. Cred că avem un decalaj de două săptămâni. Ideal ar fi fost ca instituţiile statului să furnizeze aceste informaţii acum două săptămâni şi să nu mai ducem oamenii la vot încă din primul tur. Nu s-a întâmplat asta, trebuie să ne clarificăm toţi ca societate ce s-a întâmplat dar e mai bine mai târziu decât niciodată. Nu mă aşteptam, bineînţeles că noi nu avem acces la informaţiile la care au avut acces judecătorii de la Curtea Constituţională. Sunt convins că a fost o decizie justificată”, spune Nicuşor Dan, potrivit observatornews.ro.

Întrebat dacă s-a gândit să ia în calcul depunerea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan nu a oferit un răspuns negativ.

„Pentru moment cred că toată lumea trebuie să-şi facă analizele. Nu m-am gândit până acum la asta, voi face cu colaboratorii mei aceleaşi analize pe care le va face toată lumea”, a declarat Nicuşor Dan, potrivit sursei citate.

De asemenea și liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, îi cere primarului Capitalei, Nicuşor Dan, să îşi asume o candidatură la Preşedinţia României.

„Îi cer primarului independent al Capitalei, Nicuşor Dan, să îşi asume o candidatură independentă la Preşedinţia României! În aceste vremuri grele pentru România avem nevoie de cel care a reuşit cu adevărat să unească pe toată lumea în jurul candidaturii sale. Avem nevoie de un candidat cu adevărat independent, fără partid, dar care a dovedit deja că poate să câştige bătălii grele. Cu adevărat avem nevoie de Nicuşor Dan'', a transmis el, într-o postare pe Facebook.

Comenteaza