Nu-l mai suspendă, îi cer să demisioneze

Nu-l mai suspendă, îi cer să demisioneze
Crin Antonescu spune că demisia preşedintelui Băsescu ar fi cea mai bună rezolvare a scandalului Călăraşi. Colegii săi din USL spun că trebuia s-o facă anul trecut.

După finalizarea lamentabilă a procedurii de demitere a preşedintelui din vara lui 2012, liderii USL repetă de câte ori au ocazia că nu mai intenţionează să-l suspende pe Traian Băsescu. În schimb, în urma scandalului generat de cumpărarea celor 300 de hectare de teren, liderul PNL îi cere să demisioneze, deşi e convins că n-o va face.

Liderii USL Cluj n-au speranţe că Băsescu va pleca înainte de termen de la Cotroceni, deşi spun că ar fi trebuit s-o facă mai de mult. „Dacă era după mine, Băsescu ar fi trebuit să demisioneze de multă vreme, cel puţin de vreun an, după referendumul de demitere. 7,4 milioane de oameni care îmi cer demisia, mie mi-ar fi creat coşmaruri, mi-ar fi creat remuşcări, dar domnului Băsescu văd că nu i-au creat nici o problemă", a comentat preşedintele PNL Cluj Horea Uioreanu. De aceeaşi părere este şi şeful PSD Cluj Remus Lăpuşan. „Pot face foarte multe comentarii despre istoria ultimilor ani legat de Traian Băsescu. Dacă era să demisioneze, trebuie s-o facă de mult, în special după referendumul de anul trecut", a afirmat Lăpuşan.

Chiar dacă Traian Băsescu i-a făcut cu mâna partidului său, liderul PDL Cluj, Daniel Buda, nu crede că preşedintele ar avea vreun motiv să plece din funcţie. „Nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să demisioneze. Toată această poveste legată de o comisie parlamentară cu privire la o persoană privată din afara sferei politice, pentru că Ioana Băsescu nu e om politic, îmi aminteşte de începuturile comunismului, cu acele comisii formate din asesori populari, care judecau oamenii înstăriţi ai comunităţilor şi îi condamnau la închisoare, declarându-i duşmani ai poporului. La Victor Ponta înţeleg aceste înclinaţii, dat fiind că face parte din partidul urmaş al PCR, dar, din păcate, observ că şi Crin Antonescu este apropiat de această abordare de tip comunist. Dacă aveau ceva de reclamat, puteau face plângere la Parchet, nu comisie parlamentară", a declarat Buda.

Aceeaşi abordare o are şi preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente. „Domnul preşedinte Băsescu nu e tocmai idolul meu în politică, dar nu cred că are de ce să demisioneze, pentru că aici e vorba de relaţia dintre fiica lui şi o instituţie. Dacă există nereguli în modul în care fiica preşedintelui a obţinut creditul de la CEC, există instituţii abilitate să verifice şi să sancţioneze aceste nereguli. Dacă există nereguli în privinţa averii fiicei preşedintelui, de asemenea există instituţii care pot fi sesizate şi care pot verifica şi lua măsuri. În oricare dintre situaţii, nu e treaba parlamentului să investigheze şi cu atât mai puţin să facă o comisie", a apreciat Mate.

 

 

Comenteaza