Breaking news Video Nicuşor Dan joacă tare! Președintele convoacă partidele luni la Cotroceni, iar luni după-amiază va desemna un nou premier

Nicuşor Dan joacă tare! Președintele convoacă partidele luni la Cotroceni, iar luni după-amiază va desemna un nou premier
| Foto: Foto: Facebook / Nicusor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că vor avea loc noi consultări pentru desemnarea unui premier. Acestea sunt programate luni, la Cotroceni. Tot luni, după ce se va întâlnii cu liderii partidelor parlamentare, șeful statului va face o nouă nominalizare pentru șefia Guvernului.

”Am trăit azi un nou eşec al membriilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern”, a spus preşedintele la Praga.

El a mulţumit lui Siegfried Mureşan pentru că şi-a asumat această responsabilitate. ”A făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu formulă de guvern”, a precizat şeful statului, citat de News.ro.

”Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide cetăţeni, să înţelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens şi majoritatea este despre consens. În aceste condiţii, voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a anunţat Nicuşor Dan.

Președintele a cerut partidelor să vină cu soluţii.

”Cer partidelor ca în acest răgaz să-şi organizeze şedinţele interne şi să vină de data asta cu soluţii, care să poată să treacă, şi din nou, pentru că lucrul ăsta se întâmplă, este nevoie de consens, este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens”, a spus Nicuşor Dan.

”Vreau să-i asigur pe români şi pe partenerii noştri că vom păstra direcţia pro-occidentală şi că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat”, a afirmat şeful statului.

Ce a spus Nicușor Dan

Iată declarația integrală a președintelui Nicușor Dan:

Am trăit astăzi un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern.

Vreau să îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat această responsabilitate, a făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu o formulă de guvern.

Cred că a fost un pas necesar, pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens și majoritatea este despre consens.

În aceste condiții, voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru.

Cer partidelor ca, în acest răgaz, să își organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. Și, din nou, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de consens și este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens.

Vreau să îi asigur pe români și pe partenerii noștri că vom păstra direcția pro-occidentală și că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat.

Ne vedem luni.

Guvernul Siegfried Mureșan a picat testul votului în Parlament

Guvernul Siegfried Mureşan nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, obţinând doar 182 de voturi favorabile, în condiţiile în care avea nevoie de 233.

Conform anunţului făcut de la tribuna Parlamentului, s-a constatat că nu este întrunită majoritatea, astfel că Guvernul Siegfried Mureşan nu a putut fi învestit.

Ce face Nicușor Dan la Praga

Președintele României, Nicușor Dan, se află miercuri în capitala Cehiei, Praga. Dan face o vizită oficială, prima a unui președinte român în Cehia în ultimii 17 ani.

Miercuri Nicușor Dan a fost primit de președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la Castelul Praga.

În Cehia, Nicuşor Dan  este însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, care are o prezență din ce în ce mai mare la evenimentele oficiale. Președintele român participă în Cehia la mai multe întrevederi cu oficialii cehi în care se discută despre securitate, politică și economie.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .