Nicolai îl corectează pe Tăriceanu: Antonescu a fost validat candidat de congresele USL
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Ian 2013, 15:22
- Politica
- Ascultă știrea

"Îi reamintesc dlui Tăriceau că trei Congrese - PNL, PSD și PC - au decis un candidat unic la prezidențiale, în persoana dlui Crin Antonescu. De asemenea, îi reamintesc că PNL încă este într-o alianță și deciziile se iau de către alianță", a declarat Nicolai, conform realitatea.net.
"Nu ar fi benefică organizarea unor asemenea alegeri interne cu puțin timp înaintea prezidențialelor", a adăugat ea.
Nicolai a precizat că PNL a înregistrat sub conducerea lui Antonescu cele mai bune rezultate electorale post-decembriste ale partidului, motiv pentru care nu-i dă propunerii lui Tăriceanu nicio șansă. "Nu cred că are nicio șansă. Probabil dl Tăriceanu dorește să creeze o dezbatere internă în partid", a menționat europarlamentarul PNL.
Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri că PNL are datoria de a desemna candidatul la prezidenţiale cu cele mai mari şanse de câştig şi cel mai capabil să ocupe această funcţie, propunând organizarea de alegeri interne în partid, în care să se confrunte mai mulţi candidaţi.