Ministrul Dîncu: „Nu putem lăsa Marea Neagră să fie un lac rusesc”

Ministrul Dîncu: „Nu putem lăsa Marea Neagră să fie un lac rusesc”
| Foto: adevarul.ro

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, miercuri seară, că Marea Neagră nu poate fi lăsată de “izbelişte”, fără ca acolo să funcţioneze regulile internaţionale.

Social-democratul a declarat, miercuri, la Antena 3, că Flancul Estic al NATO este protejat şi s-a trecut de la conceptul de securitate colectivă la cel de apărare colectivă.  

“Flancul Estic este protejat dintr-o zonă sau alta, nu luăm în calcul aici chiar tot teritoriul Europei. Partea noastră de front estic este apărată şi din Spania, şi din alte zone din Europa. S-a trecut de la conceptul de securitate colectivă la conceptul de apărare colectivă.

Asta a spus-o şi premierul astăzi într-o altă formulă, dintr-o altă perspectivă, dar aceeaşi formulă, de fapt. Am trecut de la garanţiile de securitate în care spuneam avem articolul 5, ne apărăm, începem să lucrăm împreună, facem exerciţii, am început să dislocăm trupe, dar nu era un plan foarte clar în care fiecare centimetru aliat este apărat”, a transmis Vasile Dîncu, potrivit news.ro.

Ministrul clujean a menţionat că nu poate fi lăsată Marea Neagră de “izbelişte”. 

“Acum marea bătălie va fi şi asta este bătălia României până la urmă pentru că ne interesează teritoriul nostru, dar nu este numai a noastră, m-am întâlnit cu alţi omologi de-ai mei care au venit la Mihail Kogălniceanu sau cu care ne-au întâlnit la Bruxelles sau în alte părţi şi am văzut tot mai multe ţări importante ale NATO sunt de părere cu România. Nu putem să lăsam Marea Neagră de izbelişte, fără să funcţioneze acolo regulile internaţionale. Nu putem lăsa să fie un lac rusesc”, a mai spus Dîncu.

Comenteaza