Marşul secuiesc le-a dat curaj

Marşul secuiesc le-a dat curaj
PPMT susţine că marşul secuilor de duminică a demonstrat susţinerea populară a autonomiei şi, pentru obţinerea ei, maghiarii ar putea recurge la nesupunere civică.

Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro Tibor, susţine că prezenţa masivă la manifestaţia pro-autonomie din week-end a demonstrat că acest proiect nu este doar „jucăria" unor politicieni, ci se bucură de o largă susţinere populară. În opinia sa, pentru atingerea acestui ţel, maghiarii ar trebui să meargă, la limită, până la nesupunere civică.

În opinia liderului formaţiunii politice maghiare radicale, „păstorite" de Laszlo Tokes, prima mare izbândă a marşului secuilor de duminică a reprezentat-o solidarizarea, în premieră absolută, a tuturor formaţiunilor politice maghiare. „Consiliul Naţional Secuiesc, care a fost iniţiatorul şi organizatorul acestei manifestări, a reuşit să obţină parteneriatul tuturor partidelor maghiare, ceea ce nu e uşor. Mai mult, am simţit solidaritatea întregii naţiuni maghiare. La Budapesta au ieşit în stradă 20.000 de oameni. Manifestaţii similare au avut loc în 12 oraşe din Ungaria şi în alte 15 mari oraşe din toată lumea, printre care New-York, Los Angeles, Toronto, Viena, Bruxelles sau Stuttgart. S-a demonstrat astfel că proiectul autonomiei nu e, aşa cum spun unii, doar jucăria unor politicieni, ci se bucură de un mare sprijin popular. O asemenea unitate a tuturor maghiarilor nu s-a mai realizat din 1992, când am formulat Declaraţia de la Cluj", a afirmat Toro.

Fostul deputat UDMR susţine că lupta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi a Partiumului (judeţele Bihor, Satu-Mare şi Sălaj) nu se va încheia până când ţelul nu va fi atins. Toro a stabilit şi „armele" care vor fi folosite. „Vrem două regiuni autonome cu statut special. Autonomia e vitală pentru viitorul comunităţii noastre şi a locuitorilor din Ţinutul Secuiesc. Acesta nu e un proiect efemer, nu e un proiect conjunctural, e un proiect strategic şi nu vom renunţa până nu-l vom atinge. Vom recurge la toate mijloacele democratice şi non-violente pentru atingerea acestui scop şi, la nevoie, vom merge până la forme democratice de nesupunere civică", a spus Toro. Rugat să dea exemple de forme „democratice" de nesupunere civică, el a enumerat blocarea drumurilor şi refuzul de a mai plăti impozite. „Vreau să precizez că nu există un plan în acest sens şi nici nu ne dorim să se ajungă aici, dar s-au discutat astfel de ideei, cum ar fi, de exemplu, blocarea drumurilor, care, într-adevăr, e ilegală, dar se practică peste tot în lume, sau refuzul plăţii unor impozite. Mai sunt, dar mă opresc aici. Când guvernanţii nu vor să te asculte, trebuie să le atragi cumva atenţia. Astfel de metode se folosesc în cele mai democratice ţări. Sunt ilegale, dar sunt democratice, pentru că nu sunt violente, noi suntem pentru dailog şi împotriva folosirii violenţei. Sper că premierul Victor Ponta nu va folosi forţa împotriva noastră, cum a făcut-o împotriva protestatarilor împotriva exploatării de la Roşia Montană", a afirmat Toro.

El a încercat să contracareze şi acuzele lansate de Forumul Românilor din juedeţele Harghita şi Covasna. „Nu creează nimeni nici o enclavă etnică, secuii sunt la ei acasă acolo de o mie de ani şi nici vorbă de purificare etnică. Proiectul autonomiei oferă soluţii şi românilor care locuiesc acolo. Personal am militat şi voi milita în continuare pentru autonomia culturală a românilor de acolo", a spus preşedintele PPMT.

Comenteaza