Marcel Boloș, noul ministru al Digitalizării, între preoție și politică: „În Biserică este mai ușor”

Marcel Boloș, noul ministru al Digitalizării, între preoție și politică: „În Biserică este mai ușor”
| Foto: crisana.ro

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, care s-a născut la Cluj, este propunerea PNL pentru ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. A fost validat, joi dimneață, de conducerea partidului.

Pentru cine nu știe, viitorul ministru este și preot misionar ortodox. El spune că slujește doar în mediul rural, tocmai pentru că nu îi place să se facă vreun tam-tam din acest subiect. 

ZIUA de CLUJ a stat de vorbă cu Marcel Boloș despre planurile pe care le are în fruntea ministerului Digitalizării, dar și despre pasiunea sa mai puțin cunoscută: cea de preot.

„Prioritățile pe care le avem la nivel de minister pentru domeniul de Cercetare și Digitalizare sunt unele strategice pe care le-am fixat. Pe componenta de cercetare susțin cercetarea bazată pe transfer tehnologic. România este la început de drum în ceea ce privește inovarea. Cred că trebuie să fructificăm cât mai bine partea aceasta inovativă.

Pe digitalizare, avem două priorități. Una este cea legată de operaționalizarea cloud-ului guvernamental. Mai avem componenta de fonduri pentru digitalizare, pentru companii, dar și pentru ceea ce înseamnă educație și competențe digitale. Acestea urmează să fie detaliate pe măsură ce o să pătrund mai bine în activitatea de la minister”, ne-a declarat Marcel Boloș.

Cum vede Clujul noul ministru al Digitalizării

„Conceptul de smart-city pentru Cluj-Napoca, dar și pentru întreaga Românie, este un obiectiv de mare viitor. Din acest punct de vedere, Clujul a avut și are în continuare preocupări pe zona digitalizării serviciilor publice și asta se vede. Se menține în top la acest capitol și ar putea fi un exemplu.

Cred eu că pentru clujeni și pentru ceea ce înseamnă zona de IT este un moment în care trebuie să consolidăm atât proiectele pe zona orașelor de tip smart-city, cât și pentru susținerea acestei industrii din zona tehnologiei informațiilor, care este una de mare valoare pentru România”, a afirmat Boloș.

„Nu m-aș lăsa de Biserică pentru nimic în lumea asta”

Legat de pasiunea sa de preot, cel mai nou ministru al Cabinetului Ciucă s-a arătat surprins de faptul că s-a aflat despre această ocupație mai rar întâlnită printre politicieni.

„Ca să fac o glumă: nu știu cine m-a dat în gât cu acest subiect. Sunt două tipuri de abordări: cea în care lumea se miră și o poate lua în batjocură, iar problema cealaltă, a credinței, a Bisericii și a valorilor creștine. Eu mă repet că nu îmi este rușine să-i slujesc lui Dumnezeu. Nu m-aș lăsa de Biserică pentru nimic în lumea asta. Aceste virtuți creștinești îmi oferă un sistem de valori corect și sunt eu împăcat sufletește cu aceste lucruri”, a precizat părintele Marcel Boloș.

Întrebat unde este mai greu, în politică sau în Biserică, Boloș a spus că el nu este politician, ci doar tehnocrat cu susținere din partea PNL:

„Deci, aș putea spune că e mai bine în Biserică. Să nu se înțeleagă greșit, în Biserică într-o anumită limită. Să nu ne ducem spre zona de habotnicie. Dacă mi-aș fi putut permite să slujesc doar în Biserică m-aș fi dus acolo, dar, dacă deocamdată Dumnezeu lucrează prin oameni, nu pot să fac decât misiunea pe care am căpătat-o.

De slujit, slujesc doar la țară să nu mă vadă nimeni. Nu îmi place spectacolul pe tema asta. Nu mi-am trecut nici în CV aceste aspecte și nici nu o voi face. Nu cred că lui Dumnezeu îi plac astfel de spectacole și cred că lucrurile nu ar trebui amestecate”, a explicat acesta.

Marcel Boloş este născut la Poieni, județul Cluj. A fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ludovic Orban. Acesta a fost numit în decembrie 2021 în funcţia de consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, urmând a se ocupa de implementarea PNRR. De asemenea, este șeful Agenției Regionale de Dezvoltare Nord-Vest.

Comenteaza