MAI anunță 140 de sesizări de posibile incidente electorale
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Mai 2025, 18:01
- Politica
- Ascultă știrea

Prin vocea purtătorului de cuvânt Monica Dajbog, Ministerul Afacerilor Interne anunțat 140 de sesizări de posibile incidente electorale, dintre care 43 nu s-au confirmat.
"Aproape 30 dintre sesizări au fost legate de fotografierea sau filmarea buletinului de vot, iar alte aproximativ 20 de sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale", a spus Dajbog, care a precizat că până la acest moment nu au fost înregistrate incidente deosebite în legătură cu procesul de vot.
În județul Ilfov, se efectuează cercetări după ce președintele unei secții de votare a sesizat neconcordanțe între numărul de alegători care au votat și numărul de semnături din tabelul electoral.
Oficialul MAI a mai spus că poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, prin 112, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană transportă alegători la o secție de votare. În cauză se continuă verificările.
Polițiștii din județul Mehedinți au fost sesizați de o femeie, prin apel la 112, că în timp ce se afla în incinta secției de votare ar fi fost agresată fizic de unul dintre membrii comisiei. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi îmbrâncit-o, motivul conflictului fiind acela că i-ar fi interzis să filmeze cu telefonul și a invitat-o să părăsească secția de vot. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
"O femeie din municipiul Brăila este cercetată pentru fraudă la vot după ce a votat, dar în urma verificărilor s-a constatat că și-a pierdut cetățenia română și deci și dreptul de a vota", a afirmat Dajbog, conform Agerpres.