Liderul PNL Cluj, mesaj pentru Nicușor Dan: „Trebuie să deblocheze situația politică prin desemnarea unui premier”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 14:42
- Politica
- Ascultă știrea
Europarlamentarul Daniel Buda spune că PNL a propus o soluție realistă și fezabilă, adică un guvern minoritar și alternanța la putere între dreapta și stânga.
Potrivit liderului liberalilor clujeni, PNL, USR și UDMR pot forma un nou guvern, care să continue procesul de reforme început de Guvernul Bolojan.
„Ieșirea din criză: desemnarea premierului. După sesiunea parlamentară extraordinară, președintele Nicușor Dan trebuie să deblocheze situația politică prin desemnarea unui candidat de prim-ministru.
PNL a propus o soluție realistă și fezabilă, adică un guvern minoritar și alternanța la putere între dreapta și stânga. PNL, USR și UDMR pot forma un nou guvern, care să continue procesul de reforme început de Guvernul Bolojan
PNL își dorește rezolvarea crizei politice generate de PSD într-un timp cât mai scurt, astfel încât România să aibă rapid un guvern cu puteri depline”, a transmis Daniel Buda.











