Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali merge la promulgare

Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali merge la promulgare
Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, a decis Senatul.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă beneficiază şi aleşii locali care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliul Judeţean.

Plenul Senatului a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi nicio abţinere. Liberalii au ieşit din sală înaintea votului.

În cadrul dezbaterii legii pensiilor pentru aleşii locali, senatorul PNL Mircea Dobra a semnalat că iniţiativa legislativă nu a fost asumată, în plen, nici de iniţiatori şi nici de Guvern, reprezentatul Guvernului motivând că instituţia nu a formulat încă un punct de vedere.

Mai mult, liberalul le-a amintit colegilor senatori că proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor. "Nimeni nu şi-a asumat această responsabilitate. Poate aceste lucruri vă dau puţin de gândit. Noi de la PNL suntem convinşi că nu soluţia pensiilor suplimentare este soluţia recunoaşterii meritelor primarilor", a mai spus senatorul PNL.

"Cât timp aţi avut bugetul acestei ţări de ce nu v-a preocupat această lege? Puteaţi să o faceţi încă din prima lună de mandat. Să arătaţi atâta grijă, ca şi când numai dumneavoastră aţi avea grijă de primari şi noi, ceilalţi, nu am avea grijă", a mai spus liberalul, precizând că PNL susţine majorarea salariilor pentru aleşii locali şi nu introducerea acestora în categoria celor care primesc pensii speciale.

La momentul votului final, demersul liberalilor de a părăsi sala a fost contestat de senatorul UDMR Verestoy Attila, care a afirmat că nu înţelege de ce liberalii pleacă în loc să rămână şi să voteze împotriva legii. "După ştiinţa mea, votul este deschis, se va cere o listă. Nu înţeleg gestul colegilor (din grupul PNL -n.r.) de a pleca, când au posibilitatea să arate, cu nume şi prenume, că votează împotriva unei opţiuni. Nu înţeleg raţiunea", a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila.

Comenteaza