Klaus Iohannis, după consultări: Îl desemnez premier pe Mihai Tudose

Klaus Iohannis, după consultări: Îl desemnez premier pe Mihai Tudose
Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, cu partidele politice pentru desemnarea unui nou prim-ministru.

Klaus Iohannis a anunțat, luni, după consultările cu partidele parlamentare, că îl desemnează pe Mihai Tudose, propunerea coaliției PSD-ALDE, în funcția de prim-ministru al României. 

"Trebuie sa avem cât mai repede un nou guvern, criza politică trebuie să înceteze", a spus Klaus Iohannis, menționând și că partidele parlamentare din opoziție nu au avut propuneri concrete și nici nu a rezultat că ar exista o înțelegere politică.

"Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD", a spus Klaus Iohannis.

Mihai Tudose a fost singura propunere a PSD-ALDE. 

O altă propunere a venit din partea PMP, care l-au propus pe Siegfried Mureșan.

Comenteaza