Iohannis: Persoanele cu probleme ar trebui să se retragă din Guvern

Iohannis: Persoanele cu probleme ar trebui să se retragă din Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că persoanele cu probleme ar trebui să se retragă sau să fie retrase din Guvern, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, afirmând că premierul are atributul de a decide dacă se impun remanieri.

"E o normalitate o întâlnire între preşedinte şi premier şi pot să vă dau informaţia că a avut loc această întâlnire", a declarat Mădălina Dobrovolschi, purtător de cuvânt al Administraţiei Prezindenţiale.

"Domnul preşedinte a vorbit despre faptul că, atunci când persoane aflate în funcţii importante în stat au probleme, şi ştiţi la ce cazuri mă refer, aceste persoane ar fi trebuit să se retragă sau să fie retrase de partid, altfel, ducând discuţia mai departe, este atributul premierului să facă astfel de evaluări şi să decidă dacă se impun remanieri, schimbări în echipa guvernamentală", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, întrebată care este opinia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la o remaniere guvernamentală.

Totodată, purtătorul de cuvânt al şefului statului a precizat că Partidul Social Democrat ar trebui să-şi rezolve problemele.

"PSD ar trebui să-şi rezolve problemele. PSD ar trebui să-şi vadă de guvernare pentru că românii au votat pentru rezultate, românii au votat pentru o guvernare performantă. În niciun caz, românii nu au votat pentru scandalul de partid", a mai spus Dobrovolschi.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că va face "o mini remaniere" care va viza mai mulţi miniştri "cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi, în unele situaţii, la nivelul Comisiei Europene".

Sursa citată a mai declarat că întâlnirea a avut loc marţi dimineaţa în contextul crizei politice.

Anterior, surse politice au declarat în exclusivitate pentru agenţia Mediafax că premierul Mihai Tudose a plecat la Palatul Cotroceni pentru a avea o discuţie cu şeful statului.

Şeful Executivului a declarat luni seara că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane.

Tudose a mai precizat că relaţia cu Liviu Dragnea nu este "într-un moment fericit".

Totodată, Tudose a afirmat că va propune remanierea mai multor miniştri din Cabinet.

 

Comenteaza