Iohannis, la Luxemburg, despre scorul PNL: "Până ne întâlnim o să fim calmi, analizăm toate rezultatele"

Iohannis, la Luxemburg, despre scorul PNL:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Luxemburg, că este bine că a avut o vizită de stat programată imediat după alegerile locale şi că până se va întoarce în ţară va fi toată lumea "foarte calmă", subliniind însă că nu e treaba preşedintelui să evalueze rezultatele unui partid.

Întrebat dacă este supărat pe liberali pentru rezultatele pe care le-au obţinut la alegerile locale, preşedintele a spus: "Cred că este bine într-un fel că am avut această vizită de stat imediat după alegeri şi până ne întâlnim cu toţii o să fim iarăşi foarte calmi şi o să analizăm la rece toate rezultatele. Evident că eu nu voi analiza rezultatele unui partid, nu asta este treaba preşedintelui."

Şeful statului a mai spus că treaba sa este să evalueze dacă aceste alegeri au reprezentat un câştig pentru democraţia românească sau dacă au fost probleme.

"Rezultatul alegerilor a arătat că procesul democratic este solid şi ireversibil în România. Independent de tot felul de discuţii mărunte şi foarte mărunte care au fost, cetăţenii au avut posibilitatea, şi-au ales liderii comunităţilor", a mai spus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că prezenţa la vot nu a fost atât de mică în ţară cum "iniţial s-a speculat" şi că în Capitală "din nefericire" bucureştenii au mers în număr foate mic la urne.

Comenteaza