Iohannis, critic la adresa USR: „E greu de negociat cu un fost partener care a votat să își dărâme guvernul”

Iohannis, critic la adresa USR: „E greu de negociat cu un fost partener care a votat să își dărâme guvernul”
| Foto: news.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu privire la posibilitatea refacerii coaliţiei prin cooptarea USR la guvernare, că este "greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ţi dărâme Guvernul".

Șeful statului a fost întrebat dacă mai vede posibilă refacerea coaliţiei cu cooptarea USR la guvernare după votul la moţiunea de cenzură şi după ultimele declaraţii ale liderilor acestei formaţiuni politice.

"Când se formează un Guvern, persoana desemnată de preşedinte trebuie să caute să facă o majoritate, deci problema trebuie să şi-o pună cel care va fi desemnat să-şi caute o majoritate, dar sigur că pe mine mă preocupă. (...) Dacă vrem să analizăm faptele şi nu poveştile politice, vedem că USR a fost în Guvern, a abandonat guvernarea, a votat USR împreună cu PSD şi AUR pentru căderea Guvernului din care au făcut parte.

Aceştia sunt nişte paşi politici cu mare greutate şi nu ştiu dacă partidele vor putea sau vor dori să treacă peste aceste lucruri. E greu de negociat cu un fost partener care a votat să-ţi dărâme Guvernul", a spus Iohannis, potrivit Agerpres.

Președintele României participă, miercuri, la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia, la Brdo. Marţi, şeful statului a participat la reuniunea informală a Consiliului European.

Comenteaza