Iohannis, atac la adresa lui Dragnea: "Asta se întâmplă dacă infractor ajunge în vârful statului"

Iohannis, atac la adresa lui Dragnea: "Asta se întâmplă dacă infractor ajunge în vârful statului"

Preşedintele Klaus Iohannis, care a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de Liviu Dragnea, a afirmat că preşedintele PSD ''s-a cocoţat'' în vârful statului şi ''progresează semnificativ în domeniul fake news''.

"Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Iar acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate, nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, dar iată că progresează semnificativ în domeniul fake news. Ce a prezentat este ceea ce în ziua de astăzi se numeşte fake news. Mai demult, se numeau pur şi simplu minciuni. Sunt minciuni pesediste adunate. (...) Iar dacă discutăm despre ce a fost ieri nu pot să nu menţionez valizele. Constat cu tristeţe că şi în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut mai demult Caragiale - 'O scrisoare pierdută', am avut acea fază ciudată cu bileţelul roz şi regăsit. Şi acum am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractori ajung în vârful statului", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că nu are niciun fel de legătură cu apariţia valizelor cu documente referitoare la Tel Drum, "contrar celor vehiculate de unii mincinoşi". "Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am niciun fel de legătură, nu ştiu ce e în ele. Însă înţeleg că jurnaliştii care au primit aceste documente vor arăta ce este în valiză", a adăugat şeful statului.

Comenteaza