George Simion candidează pentru un nou mandat de președinte al AUR

Președintele AUR, George Simion, a anunțat, luni, că la Congresul partidului, care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, își va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea formațiunii.
'Vom prezenta, la fel ca în 2022, moțiuni în rândul partidului. Partidul nostru a crescut de la un rând de alegeri la altul. Sigur că ne-am dori să creștem și mai mult. De asemenea, ponderea membrilor de partid a crescut de la câteva sute la peste 45.000 în prezent. Eu mi-am înaintat candidatura și alți colegi sunt liberi să își înainteze candidatura, fie pe moțiunea mea, fie pe altă moțiune. Suntem un partid democratic cum ne-am dori să fie și țara. Așa că noi ne vom ține de Constituția noastră care înseamnă statutul partidului', a precizat Simion, într-o conferință de presă, la Parlament.
El a spus că este 'bucuros de calitatea umană' din Alianța pentru Unirea Românilor.
'Sigur că se poate mai bine și, de aceea, apelul nostru în toate filialele, am desemnat 41 de responsabili pentru filialele județene și responsabili pentru organizația Republica Moldova și organizația diaspora, este de a realiza conferințe județene. Ele vor avea loc pe parcursul lunii noiembrie și lucrurile sunt într-un proces statutar', a afirmat Simion.
Pe de altă parte, liderul AUR a criticat faptul că Guvernul nu organizează alegeri în Capitală, menționând că este 'inadmisibil' să se facă alegeri când 'le convine' celor de la putere, în dispreț față de cetățeni.
'Ca să ajungem la un moment al alegerilor pe București, aceste alegeri trebuie organizate. Ca să fim luați în considerare de celelalte formațiuni politice, ar trebui ca aceste formațiuni politice să accepte democrația, să respecte Constituția și legile electorale. Este inadmisibil să faci alegeri așa cum îți convine ție și când îți convine ție, în dispreț față de cetățeni', a spus Simion, întrebat dacă AUR are o strategie pentru a desemna un candidat care să câștige alegerile pe Capitală.
În 30 septembrie, Biroul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis convocarea Congresului Național al partidului în data de 30 noiembrie 2025, la Alba Iulia.