Fostul premier italian Giulio Andreotti a decedat la vârsta de 94 de ani

Fostul premier italian Giulio Andreotti a decedat la vârsta de 94 de ani
Giulio Andreotti, care a fost de şapte ori preşedintele Consiliului italian şi o figură emblematică a fostei democraţii creştine, a decedat luni la vârsta de 94 de ani, a anunţat presa italiană, citată de AFP. Un film bazat după figura sa, "Il Divo", a putut fi urmărit în 2009 la TIFF.

Andreotti, unul dintre pilonii politicii italiene de după război, născut la 14 ianuarie 1919 la Roma, a avut în ultima vreme probleme de sănătate şi a fost spitalizat în august 2012, timp de mai multe zile, din cauza unei aritmii cardiace.

Andreotti a decedat în jurul orei 10.00 GMT (13.00 ora României), la domiciliul său din Roma, potrivit presei.

Supranumit şi "inoxidabilul" graţie longevităţii sale politice, Giulio Andreotti era senator pe viaţă de mai mulţi ani, participând în mod regulat la lucrările Camerei superioare a Parlamentului italian.

Din acest motiv, absenţa sa în ultimele trei luni, în momente cruciale pentru viaţa politică italiană, precum alegerea preşedintelui ţării sau votul de încredere acordat noului Guvern, a fost remarcată de toţi observatorii şi interpretată drept un semn al deteriorării stării sale de sănătate.

Pe baza figurii sale a fost realizat un film, "Il Divo", în regia lui Paolo Sorrentino, care a fost difuzat şi în cadrul ediţiei din 2009 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Comenteaza