Fiul Doinei Cornea refuză invitaţia lui Iohannis la comemorarea Revoluţiei din '89

Fiul Doinei Cornea refuză invitaţia lui Iohannis la comemorarea Revoluţiei din '89

Leontin Iuhas, fiul disidentei Doina Cornea, refuză invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis de a participa, în 20 mai, la o ceremonie de comemorare a Revoluţiei din Decembrie 1989.

Leontin Iuhas a scris pe Facebook că refuză invitația președintelui Klaus Iohannis de a participa la o ceremonie de comemorare a Revoluţiei din Decembrie 1989, precizând că nu înțelege motivul pentru care acest eveniment este organizat în luna mai și nu în decembrie.

"Poate că m-aş simţi onorat şi aş participa la evenimentul pe care îl veţi patrona dacă nu ar exista câteva motive ce mă împiedică să o fac.
În primul rând e vorba de calitatea mea care m-ar îndreptăţi să partcip la un astfel de eveniment.
În 21 Decembrie 1989 mă aflam printre cei ce au plecat de la CUG spre centrul Clujului şi, la Astoria, unde am fost opriţi cu gloanţe, Dumnezeu m-a ajutat şi nu am fost ucis sau rănit. Atunci, în Decembrie 1989 am fost, în toată ţara, mii de oameni printre gloanţe! E prea mică sala Unirii din Palatul Cotroceni ca să încăpem cu toţii...
Dacă am fost invitat în calitate de victimă a comunismului, pot să vă spun că nu, nu mă simt a o victimă a comunismului. Victime ale comunismului au fost cei care şi-au pierdut viaţa sau sănătatea în închisorile comuniste, elitele politice, culturale, religioase, partizanii care au luptat în munţi care au dispărut la Sighet, Aiud, Piteşti, Canal şi multe alte centre de exterminare. (...)
Pe de altă parte nu înţeleg care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai??? Să fie oare din motive electorale? Atunci, nu! Nu doresc să particip la un miting electoral.
Şi nu doresc de asemenea să particip la o ceremonie în care există riscul ca victimele regimului comunist să fie sărbătorite tocmai de torţionarii lor.
Şi oare de ce aţi fixat data ceremoniei chiar în 20 mai? De ce nu 13 – 15 iunie?", a scris Leontin Iuhas, pe Facebook.

Comenteaza