DISTRIBUIE
                                                        
                                Femeile din Cluj înregimentate în PSD Cluj ies miercuri în stradă, într-un marş de protest, în acelaşi timp în care, în Parlamentul României, se votează moţiunea de cenzură depusă de PSD.
                            
                            
                            
                            
                            
                            
                                Marşul, care va fi unul “al tăcerii” potrivit preşedintelui organizaţiei de femei a PSD Cluj Mihaela Rozor, are loc miercuri între orele 12 şi 13, pe traseul pietonala Eroilor – Prefectura Cluj. “Ne vom reuni gândurile, şi nu glasurile, în dorinţa de a transmite actualei guvernări un mesaj simplu şi onest – dacă nu înţelegi şi nu iubeşti oamenii, pleacă de la guvernare”, a spus Rozor.
                                    
                                    
                                                            
                                                                                                                                    DISTRIBUIE
                            
                            Comenteaza
                                
                                
                            
                                                                    
                        
                        
                        
                      