“Era să trăim bine, dar şi-au dat seama”

“Era să trăim bine, dar şi-au dat seama”
Deputaţii puterii au votat, din greşeală, pentru taxa pe valoarea adăugată redusă la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.
Două proiecte de lege – unul iniţiat de mai mulţi parlamentari ai opoziţiei, privind TVA-ul redus la alimentele de bază, celălalt aparţinând deputatului PDL clujean Mircia Giurgiu, privind impozitarea doar a sumelor care depăşesc 2.000 de lei din pensii – au fost adoptate şi trimise la promulgare, cu voturile involuntare ale parlamentarilor puterii.

Cele două proiecte de lege prevăd măsuri care ar mai îmblânzi politica de austeritate a guvernului şi au fost, în permanenţă, respinse vehement de reprezentanţii puterii. Surpriza votului favorabil a fost pusă de liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, pe seama unei confuzii, democrat-liberalii crezând că aprobă rapoarte de respingere a celor două proiecte. Potrivit reprezentanţilor PDL, aceştia îşi pun nădejdea în preşedintele Traian Băsescu, de la care aşteaptă să returneze cele două legi parlamentului. În caz contrar, ei iau în calcul depunerea a două iniţiative legislative care să abroge cele două legi. Cu excepţia social-democratului Cornel Itu, plecat din ţară, toţi ceilalţi deputaţi clujeni au votat în favoarea celor două proiecte.

Deputatul PDL Daniel Buda califică votul dat marţi celor două proiecte de lege drept o “eroare tehnică”. “Eu ştiam că votez pentru respingerea celor două proiecte, astfel încât nu ştiu unde s-a întâmplat această inversare, nu ştiu cum de un raport de respingere a ajuns să fie raport de adoptare. În mod clar, a fost o eroare tehnică”, a comentat Buda.

Colegul său, Petru Călian, spune că a fost o “greşeală colectivă care trebuie îndreptată”. “Ca vicelider de grup şi membru al Comisiei de buget-finanţe, mi-am făcut datoria şi am spus, şedinţa trecută, în plen că cele două legi nu pot fi promovate, pentru că nu se susţin financiar. Ieri, din păcate, listingul cu legile a venit cu doar un minut înaintea votului şi l-a primit doar Mircea Toader, care a crezut că e raport de respingere şi ne-a făcut semn să votăm pentru, dar era raport de adoptare. A fost o greşeală colectivă, care trebuie îndreptată, nu pentru că n-ar fi măsuri bune, dar sunt nesustenabile financiar”, a precizat Călian.

În schimb, Mircia Giurgiu susţine că a votat în cunoştinţă de cauză în favoarea celor două proiecte. “Cum să nu ştiu ce votez? Am votat în perfectă cunoştinţă de cauză. Dacă vor fi întoarse, la proiectul cu TVA-ul redus, să vedem cum vor evolua lucrurile, deşi cred că e un lucru bun, dar proiectul meu de lege n-am cum să nu-l votez. Cel mult pot accepta o amânare a intrării în vigoare până la 1 ianuarie 2012”, a declarat Giurgiu.

Şi democrat-liberalul Adrian Gurzău afirmă că a votat pentru TVA redus la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei din convingere, şi nu pentru că ar fi fost indus în eroare de Toader. “Eu întotdeauna am fost solidar cu colegii mei de partid, dar ce spune Toader e problema lui, pentru cum am votat noi, vorbim noi. Nu vorbeşte Toader pentru mine. Am votat pentru cele două legi deoarece consider că ar fi legi bune şi ar ajuta persoanele care într-adevăr au nevoie”, a afirmat Gurzău.

Deputatul liberal Horea Uioreanu spune, de asemenea, că a ştiut ce votează. “Bineînţeles că am ştiut ce votez, sunt două proiecte foarte bune, proiecte care se regăsesc şi în programul liberal. Că cei din arcul guvernamental au aflat abia azi-dimineaţă (ieri dimineaţă – n. red.) ce au votat accentuează doar harababura care există azi la guvernare şi harababura pe care au adus-o în ţară”, a subliniat Uioreanu.

Mate Andras Levente – UDMR spune că a fost indus în eroare, la rândul său, de comportamentul democrat-liberalilor. “Ca vicelider de grup, sunt responsabil cu votul, aşa că am stat în faţă şi eu am arătat grupului nostru cum să voteze. Întâi am fost nehotărât, apoi am văzut miniştrii prezenţi: Ialomiţianu, Botiş, că nu protestează, aşa că am crezut că guvernul e de acord şi le-am arătat colegilor să voteze pentru”, a explicat Mate. El se declară, însă, un susţinător al celor două măsuri. “Eu am spus acum câteva luni, chiar în ZIUA de CLUJ, că sunt de acord cu reducerea TVA pentru alimentele de bază, iar, pe de altă parte, noi (UDMR – n. red.) am mai spus că nu mai acceptăm nici o măsură de austeritate în privinţa pensiilor, aşa că, dacă legile se vor întoarce, eu îmi voi păstra opiniile exprimate acum câteva luni”, a precizat Mate.

Şi colegul său, Palfi Mozes Zoltan, se declară partizan “cu inima” al celor două legi. “Eu am votat raportul de respingere, dar s-a încurcat preşedintele de şedinţă şi a ieşit ce a ieşit. Dacă se vor întoarce, după gândirea şi inima mea, aş vota să rămână aşa, dar cum nu există resurse financiare pentru asemenea măsuri, n-am cum să le susţin”, a spus Palfi. Deputaţii Virgil Pop – PNL şi Vasile Soporan – independent nu au putut fi contactaţi.



Comenteaza