Update Emil Boc, ales președinte al Comitetului European al Regiunilor

Emil Boc, ales președinte al Comitetului European al Regiunilor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost ales președintele Comitetului European al Regiunilor pe politica de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER)

 Emil Boc a fost ales, joi, 29 septembrie, președintele Comitetului European al Regiunilior pe política de coeziune teritorială și bugetul UE. „Felicitări Emil Boc pentru alegerea dumneavoastră în calitate de președinte al Comisiei EU_CoR pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE. Acest lucru vine într-un moment crucial pentru regiuni și orașe și pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Comitetul va continua să apere o politică de coeziune mai puternică”, a scris Vasco Alves pe Twitter.

În noua sa calitate de președinte al Comisiei COTER, Emil Boc își va concentrează activitatea politică pe utilizarea bugetului UE și a fondurilor de coeziune, decarbonizarea transportului și pentru asigurarea pe viitor a unei politici de coeziune purternică și eficientă.

Emil Boc a transmis și o declarație, în care arată că una dintre prioritățile sale este implementarea programelor de coeziune.

„Ca președinte COTER, una dintre cele mai mari priorități ale mele este să mă asigur că vom avea o implementare eficientă, durabilă și calitativă a actualelor programe de coeziune și o politică de coeziune puternică.

Mă voi întâlni în curând cu comisarul UE pentru politica de coeziune și reforme, Elisa Ferreira, pentru a discuta Planul nostru de acțiune comun: trebuie să lucrăm îndeaproape cu Comisia pentru a oferi sprijinul necesar autorităților locale și regionale și pentru a accelera punerea în aplicare a acestuia.

Vreau să mă asigur că munca noastră în COTER are un impact real și că nicio regiune nu este lăsată în urmă, indiferent de dimensiune, provocări demografice sau geografice.

Trebuie să lucrăm împreună cu toate instituțiile UE pentru a ne asigura că vocea orașelor și regiunilor și a cetățenilor noștri este auzită.

Coeziunea nu este o tehnică, ci un principiu politic, este liantul care menține Europa unită. Viitorul democratic al Europei depinde de viitorul politicii de coeziune. În aceste momente dificile, în special, avem nevoie de coeziune și solidaritate pentru a putea răspunde corect și eficient nevoilor cetățenilor noștri”, a declarat Emil Boc.

Etichete
Comenteaza