Ei se visează salvatorii PNL (I) Cum vrea Ludovic Orban să recredibilizeze partidul

Ei se visează salvatorii PNL (I) Cum vrea Ludovic Orban să recredibilizeze partidul
Congresul PNL de luna viitoare se anunţă a fi cel mai important eveniment politic intern al anului. ZIUA de CLUJ vă prezintă moţiunile cu care cei trei candidaţi la funcţia supremă în partid speră să convingă delegaţii la congres.

Conform statutului, fiecare dintre cei trei s-a înscris în competiţia pentru funcţia de preşedinte pe baza câte unei moţiuni. În condiţiile în care toate cele trei documente conţin cantităţi impresionante de rumeguş, platitudini, gargară politicianistă, locuri comune, pe scurt, apă de ploaie, am selectat doar ideile cât de cât originale sau măcar interesante, care pot ridica o minimă suspiciune că autorii chiar şi-au pus capul la contribuţie.

În ordinea înscrierii în competiţie, vom începe cu Ludovic Orban. Dintre cei trei candidaţi, fostul ministru al Transporturilor are cel mai consistent capitol dedicat modului în care apreciază că ar trebui să funcţioneze PNL pentru a-şi recâştiga, în primul rând, încrederea propriilor membri şi apoi încrederea alegătorilor. Orban începe susţinând că partidul are nevoie de lideri şi nu de şefi.

„PNL are nevoie, la toate nivelele, de lideri, nu de şefi. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia şi îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului. Şeful, în schimb, este doar un om numit, aflat conjuctural într-o poziţie superioară ierarhic, fără a fi câştigat aprecierea şi susţinerea grupului.

Liderul conduce prin încredere şi validare, şeful conduce prin teamă. Liderul conduce prin puterea exemplului, în timp ce şeful conduce prin ordine. Liderul ascultă şi doreşte să înţeleagă, şeful doar vorbeşte. Liderul îndrumă, şeful critică. Liderul îşi asumă, şeful caută vinovaţii. Liderul urmăreşte binele oamenilor, şeful urmăreşte în primul rând binele său", explică Orban.

El nu ezită să conteste cele mai antidemocratice cutume, întâlnite în toate partidele politice, fără excepţie. „Deciziile partidului nu mai trebuie luate în cercuri restrânse de grupuri nelegitime, ci de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a bazei partidului.  Instituţia votului secret va fi respectată cu stricteţe, iar «controlorii de voturi» vor dispărea din viaţa internă a partidului.

Din viaţa partidului vor dispărea interimatele prelungi numite de către conducerea centrală. La orice vacantare a unei conduceri, se vor organiza alegeri democratice în cel mai scurt timp posibil pentru ocuparea funcţiei de preşedinte sau a altor funcţii de conducere vacante. Manipularea normei de reprezentare, selectarea după preferinţe sau criterii personale a delegaţilor, încălcarea secretului votului, împiedicarea reprezentării organizaţiilor incomode, manipularea bazelor de date cu membri nu vor mai fi tolerate.

Promovarea la «excepţional», aducerea traseiştilor pe final de mandat, apariţia de «prospături» din afara partidului la momentul întocmirii listelor cu candidaţi, trimiterea de la centru a unor candidaţi de tip «Agamiţă Dandanache», numirea sau susţinerea de demnitari străini partidului sunt practici care vor dispărea din viaţa PNL. Resursa umană internă trebuie cultivată, fidelizată şi dezvoltată", decretează Orban.

În fine, candidatul nu ezită să propună partidului să facă puţină curăţenie printre membrii săi. „Tiparul politicianului arogant, certat cu adevărul, cu tupeu în loc de curaj, care recită poezii din punctajele partidului, cu informaţii culese din zbor în detrimentul culturii şi al documentării solide, care închide uşile biroului pentru oameni şi răspunde la telefon selectiv, care în loc de argumente foloseşte agresivitatea de limbaj, care nu ia pulsul străzii şi ştie să umble doar în limuzine cu geamuri fumurii nu va mai avea loc în PNL", promite Orban.

În privinţa proiectelor care, consideră el, ar trebui promovate de PNL, există câteva care conţin elemente de inedit. Astfel, ca orice liberal autentic, care crede în statul minimal, Orban propune „stabilirea unui raport ţintă de salariaţi în sectorul public de maxim 20% din numărul total de salariaţi din economie". De asemenea, pentru începerea unei activităţi economice să nu fie nevoie de mai mult de cinci autorizări.

În domeniul învăţământului universitar, apreciază că acesta ar trebui finanţat de stat pe criterii calitative şi nu cantitative, aşa cum se întâmplă acum. În viziunea sa, descentralizarea veritabilă ar presupune „transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu în servicii descentralizate plasate în responsabilitatea autorităţilor locale, cu excepţia instituţiilor de control care trebuie să rămână în subordinea autorităţii centrale". Totodată, Orban e de părere că mandatele primarilor şi ale consilierilor locali ar trebui extinse la cinci ani.

În fine, Orban e de părere că trebuie pus punct traiului nemeritat pe banii statului. Drept urmare, propune „stabilirea unor condiţii clare privind condiţionarea acordării ajutorului social pentru persoane care nu au probleme de sănătate în funcţie de demonstrarea voinţei de a se integra într-o viaţă profesională activă sau de a contribui în alte forme la economia comunităţii".

Comenteaza