Şeful ANI, Horia Georgescu, adus cu mandat la DNA. Este suspectat de abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedări ilegale

Şeful ANI, Horia Georgescu, adus cu mandat la DNA. Este suspectat de abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedări ilegale
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), luni dimineaţă, pentru a fi audiat într-un dosar. El este suspectat de abuz în serviciu într-un dosar deschis în urma unei sesizări a ANRP privind retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate.

Horia Georgescu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 08.15, fiind însoţit de anchetatorii care au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele şefului ANI.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, în ce dosar va da declaraţii, Horia Geogescu a spus că nu ştie despre ce cauză este vorba.

Din primele informaţii rezultă că Horia Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar disjuns din cel în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru restituirea ilegală, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a unui teren supraevaluat, scrie Mediafax.

Sursele judiciare au precizat că în dosarul în care şeful ANI a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în raport cu cei care au fost membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, ANRP a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări, susţin sursele citate.

Astfel, Curtea de Conturi a făcut un control la ANRP pentru a verifica cum au fost utilizate fondurile alocate pentru plata despăgubirilor, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor. În unei decizii din octombrie 2013 a Curţii de Conturi s-a dispus ANRP reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011.

Curtea de Conturi a obligat atunci preşedintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza dosarelor al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 de lei, susţin sursele citate. În baza deciziei Curţii de Conturi şi în urma reevaluării a 452 de dosare s-a constatat că în 94 de dosare, valoarea de despăgubire stabilită iniţial a fost cu peste 20 la sută mai mare.

În aceste condiţii, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie să facă cercetări, în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri.

Sursele citate au precizat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA după ce fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi foşti membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, după ce, în 2011, i-au aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Pe de altă parte, Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul timpului, în 2008-2011, unele dosare privind retrocedarea de imobile, constatându-se că au fost soluţionate cu prioritate cazui tratate drept "excepţionale" de paranoia sau lombosciatică. Printre alte motive invocate pentru ca dosarele să fie tratate drept excepţionale au fost osteoporoza, colici renali, tulburare depresivă, atacuri de panică, hemoroizi şi adenom al prostatei, persecuţie pe motive etnice.

Concluziile rezultă dintr-un raport al Corpului de Control al premierului, în care se arată că, în perioada 2008-2011, numărul dosarelor de despăgubire soluţionate prioritar de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Propietăţilor (ANRP), prin invocarea acestor cazuri excepţionale, a fost mult mai mare faţă de cel al dosarelor soluţionate în ordinea înregistrării, excepţia fiind transformată în regulă.

Conform datelor, în 2008-2011 au fost soluţionate 8.136 dosare, dintre care 1.407 conform numărului de înregistrare, iar 2.269 cu prioritate pe motiv de cazuri excepţionale. Dintre cele rezolvate cu prioritate, 131 au fost soluţionate în favoarea cesionarilor. Diferenţa este reprezentată de alte tipuri de dosare, precum cele cu hotărâri judecătoreşti definitive.

Comenteaza