Şedinţă a coaliţiei în biroul lui Dragnea. Se pregăteşte lista de miniştri

Şedinţă a coaliţiei în biroul lui Dragnea. Se pregăteşte lista de miniştri
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Chiţoiu s-au întâlnit joi în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, întâlnirea având loc în contextul în care vineri CEx PSD va valida lista de miniştri şi programul de guvernare.

Comitetul Executiv al PSD s-ar putea reuni şi vineri pentru a stabili componenţa finală a Guvernului Dăncilă, urmând ca luni, 29 ianuarie,să aibă loc audierile miniştrilor în Parlament şi votul de învestitură.

Potrivit declaraţiilor de până acum ale liderilor PSD, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri.

În viitorul Guvern nu se vor mai regăsi susţinătorii fostului premier Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu (vicepremier fără portofoliu), Felix Stroe (Transporturi), Marius Nica (ministru delegat pentru fonduri europene).

Tudose şi Ciolacu au fost acuzaţi de unii social-democraţi că sunt susţinători ai „statului paralel", chiar în şedinţa CExN în care s-a votat retragerea sprijinului politic pentru fostul Guvern. Ministrul delegat pentru Fonduri europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcţie, deşi Cabinetul era considerat demisionar ca urmare a demisiei premierului.

 

Comenteaza