După scandalurile cu poliţişti, PNL cere majorarea amenzilor pentru tulburarea liniştii, nelegitimare şi alte 33 de fapte

După scandalurile cu poliţişti, PNL cere majorarea amenzilor pentru tulburarea liniştii, nelegitimare şi alte 33 de fapte
PNL vrea să crească amenziile pentru săvărşirea de fapte obscene în public, ameninţări cu acte de violenţă, cerşetorie, prostituţie, pătrunderea ilegală în sediile autorităţilor, refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii şi alte câteva zeci de contravenţii, potrivit unui proiect de lege.

Liberalii vor să crească amenziile pentru 36 de contravenţii prevăzute în legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, potrivit unui proiect de lege, depus la Senat, care modifică articolul 3 din legea amintită.

Astfel, amenzile pentru cerşetorie sau alarmarea publicului şi a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol fără motiv întemeiat, refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol, cuprinse, în prezent, între 100 lei şi 500 lei ar urma să crească, limita minimă a acestora fiind de 300 lei, iar limita maximă, de 800 lei, potrivit proiectului de lege.

Ar urma să crească şi amenzile aplicate pentru săvârşirea de gesturi obscene în public, proferarea de injurii, ameninţări cu acte de violenţă, deteriorarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor, de la 200-1.000 de lei la 400-1.200 de lei.

În cazul în care săvârşirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora sau aruncarea asupra unei persoane sau construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene, cu efect paralizant, corozive sau care murdăresc, dacă nu au rezultat vătămări ale integrităţii corporale ori pagube materiale, se produc în instituţii de învăţământ, sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancţiunile aplicabile în prezent, 1.000-3.000 lei, ar urma să fie majorate, sumele prevăzute în proiectul depus de liberalii fiind între 2.500 şi 4.000 de lei.

Liberalii vor să majoreze şi amenzile aplicate pentru constituirea unui grup în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice, organizarea sau participarea la jocuri de noroc neautorizate, prostituţie sau comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate în magazinele neautorizate, de la 500-1.500 lei la 700-1.800 de lei.

Amenzi cuprinse între 700 şi 1.800 de lei ar urma să plătească şi cei care se fac vinovaţi de provocarea ori participarea efectivă la scandal sau cei care tulbură liniştea locatarilor între orele 22:00-08:00 şi 13:00-14:00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui instrument muzical la intensitate mare în localuri.

De asemenea, PNL vrea să crească şi perioada pe durata căreia se dispune suspendarea activităţii localurilor servesc băuturi alcoolice pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau alte întruniri publice, în imediata apropiere, urmând ca acestea să crească de la 10-30 de zile la 20-40 de zile.

Senatorul PNL Carmen Hărău susţine că „pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială", potrivit expunerii de motive.

Hărău spune că pentru a fi evitate faptele care care afectează convieţuirea socială „trebuie să existe şi un regim sancţionator adecvat". Senatul este prima cameră sesizată.

Comenteaza