Document MAE: Prima informare despre noul coronavirus a ajuns în România la 6 ianuarie

Document MAE: Prima informare despre noul coronavirus a ajuns în România la 6 ianuarie
| Foto: bangkokpost.com

Călin Popescu Tăriceanu a primit un document de la MAE, prin care se arată că primele înştiinţări referitoare la situaţia COVID au fost transmis autorităţilor române, din 6 ianuarie. În documente, se arată că Ambasada României la Beijing a trimis actualizări, zilnic, din 25 ianuarie, privind evoluţia virusului.

Tăriceanu publică documente primite de la MAE: „Prima informare despre virus a fost trimisă la 6 ianuarie. Iohannis şi Guvernul Său au ştiut ce se întâmplă în China şi în alte ţări, dar au preferat să ţină totul sub tăcere”

Călin Popescu Tăriceanu a publicat documentele primite de la MAE, în care se arată când au fost înştiinţate autorităţile române despre situaţia coronavirus. Conform documentului, primele date au fost comunicate pe 6 ianuarie. Tăriceanu susţine că s-a ţinut sub tăcere, pentru a nu se pierde organizarea alegerilor anticipate, scrie Mediafax.

„Am primit confirmarea acestor lucruri chiar zilele trecute în răspunsul primit de la Ministerul de Externe la întrebarea pe care le-am adresat-o şi în care ceream detalii cu privire la informaţiile pe care Ministerul le-a furnizat autorităţilor statului român cu privire la coronavirus. Astfel, în răspunsul primit, ministerul spune că primul semnal către autorităţi a fost transmis chiar de către Ambasada României la Beijing încă de pe data de 6 ianuarie 2020! Exact, 6 ianuarie! După aceea, această informare a fost urmată de o notă de informare către autorităţile române la data de 23 ianuarie. Iar acum vine partea interesantă: din data de 25 ianuarie, Ambasada României la Beijing a trimis actualizări zilnice privind evoluţiile de COVID-19. Zilnic!”, spune liderul ALDE.

Tăriceanu susţine că preşedintele Klaus Iohannis şi „Guvernul Său” au ştiut ce se întâmplă în China şi în alte ţări, „dar au preferat să ţină totul sub tăcere până când CCR le-a retezat avântul cu alegerile anticipate!”.

„Iar atunci când planul anticipatelor le-a fost anulat, au schimbat macazul şi au trecut în starea de urgenţă cu măsurile pe care le ştim. Aşadar, ai noştri conducători ştiau de situaţia coronavirusului, dar ei erau mai preocupaţi de alegerile anticipate”, conchide fostul prim-ministru.

Călin Popescu Tăriceanu a cerut, în urmă cu două luni, clarificări, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, referitoare la pandemie şi informaţiile primite de autorităţi.

Comenteaza