Deputatul Radu Moisin nu este de acord cu creșterea taxelor și impozitelor: „Eu nu am votat”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 15:33
- Politica
- Ascultă știrea
Parlamentarul clujean afirmă că nu susține măsura de creștere a taxelor și impozitelor adoptată recent, subliniind că nu a votat pachetul de măsuri fiscale promovat de Guvern.
Declarațiile deputatul PNL Cluj vin pe fondul unor nemulțumiri în rândul românilor, generate de creșterea taxelor și impozitelor de la 1 ianuarie 2026.
„Propunerea de majorare a taxelor și impozitelor a fost adoptată prin asumare de răspundere de Guvern. A fost apoi atacată la CCR și a urmat întoarcerea în Parlament. Eu am fost prezent la ședința din luna decembrie când a fost votul, dar nu am votat. Dacă aș fi fost de acord cu ea, aș fi votat-o.
Așa am optat la momentul respectiv. Am evaluat fiecare dintre aceste măsuri. Eu citesc atent fiecare proiect de lege. Deci nu funcționez după semnalul votului. Cred că există multe alte măsuri de reducere a cheltuielilor. Nu consideram că românii mai trebuiau să fie împovărați și cu aceste creșteri de taxe și impozite”, a declarat Radu Moisin.
Noile măsuri vizează atât persoanele fizice, cât și firmele, cu impact direct asupra impozitelor pe locuințe și terenuri, taxelor auto, câștigurilor din investiții, veniturilor din chirii și platforme online, dar și asupra accizelor.











