Deputatul Radu Moisin, la raport. Realizările din Parlament în primele șase luni din 2026
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 10:53
- Politica
- Ascultă știrea
Liberalul clujean Radu Moisin și-a prezentat, joi, raportul de activitate parlamentară, în Camera Deputaților, pentru perioada ianuarie - iunie 2026.
Cele mai importante realizări ale deputatului clujean în Parlamentul României se regăsesc în domeniile: sănătate, administrația publică, fiscalitate, infrastructură și transporturi, și relațiile bilaterale cu Franța, unde este președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republică Franceză.
ACTIVITATEA PARLAMENTARĂ ÎN CIFRE ÎN PRIMELE 6 LUNI:
• Propuneri legislative inițiate: 31
• Întrebări și interpelări: 24
• Luări de cuvânt și declarații politice: 14
• Ședințe ale Plenului Camerei Deputaților: 43
• Ședințe comune ale Camerei Deputaților și Senatului: 6
• numeroase emisiuni televizate în mass media locală și națională și întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice locale pe teme legislative
Exemple de inițiative legislative:
• Propunere legislativă pentru eliminarea diferențelor de tratament fiscal dintre salariați și persoanele care desfășoară activități independente sau exercită profesii liberale. Inițiativa completează cadrul fiscal prin introducerea posibilității de deducere a cheltuielilor pentru ochelari de vedere, în limita a 500 lei anual, și aabonamentelor medicale, în limita a 400 euro anual. Măsura urmărește asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru peste un milion de români care își desfășoară activitatea ca PFA sau în profesii liberale, precum medici, avocați, arhitecți, contabili sau jurnaliști. Proiectul a fost adoptat de Senat și își continuă parcursul legislativ.
• Propunere legislativă care introduce posibilitatea încheierii unei asigurări de răspundere civilă profesională pentru funcționarii publici, personalul contractual și aleșii locali. Inițiativa răspunde unei probleme frecvent întâlnite în administrația publică, unde riscul unor erori neintenționate poate afecta atât activitatea instituțiilor, cât și patrimoniul personal al celor implicați. Măsura creează un mecanism de protecție pentru situațiile în care prejudiciile sunt produse din culpă, facilitează acordarea despăgubirilor persoanelor prejudiciate și contribuie la un act administrativ mai responsabil și mai eficient. Proiectul a fost adoptat de Senat și își continuă parcursul legislativ.
Demers pentru revizuirea proiectului de Ordin al CNAS privind Programele Naționale de Sănătate Curative
“În urma analizării proiectului de Ordin al CNAS și a consultărilor cu reprezentanți ai mediului medical clujean, am transmis un memoriu oficial către Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin care am solicitat revizuirea proiectului și analizarea impactului acestuia asupra pacienților. Am susținut ca evaluarea necesarului de servicii medicale să nu fie fundamentată exclusiv pe indicatori statistici, ci să reflecte accesul real al pacienților la diagnostic și tratament. Am propus introducerea unor criterii obiective privind timpul de așteptare pentru investigații și tratament, gradul de încărcare al unităților sanitare, capacitatea efectivă de preluare a cazurilor și accesul la investigații esențiale. Am atras atenția asupra diferenței dintre capacitatea teoretică a sistemului medical și accesul efectiv al pacienților la servicii medicale, subliniind că existența infrastructurii medicale nu garantează automat accesul rapid la diagnostic și tratament. De asemenea, am solicitat menținerea continuității îngrijirilor medicale, astfel încât pacienții aflați deja în tratament să nu fie obligați să își schimbe furnizorul de servicii medicale ca urmare a unor recalculări administrative”, a precizat Radu Moisin.
Modificarea Legii privind asigurarea obligatorie a locuințelor
“Am elaborat o inițiativă legislativă pentru modificarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor, în vederea extinderii sferei riscurilor acoperite prin polița obligatorie PAD. Inițiativa introduce în categoria dezastrelor naturale fenomenele meteorologice extreme: furtuna, grindina și trăsnetul , precum și efectele indirecte produse de acestea asupra locuințelor, inclusiv daunele provocate de căderea arborilor, stâlpilor sau a altor obiecte antrenate de fenomenele naturale. Necesitatea intervenției legislative este determinată de faptul că reglementarea actuală acoperă doar riscurile generate de cutremure, alunecări de teren și inundații, fără a oferi protecție pentru pagubele produse de fenomene meteorologice care afectează tot mai frecvent proprietățile din România. Modificarea propusă elimină această lacună și adaptează cadrul legislativ la realitățile climatice actuale. Inițiativa contribuie la consolidarea protecției proprietarilor de locuințe, extinderea situațiilor în care pot fi acordate despăgubiri și armonizarea legislației naționale cu practicile existente în alte state europene în domeniul asigurărilor obligatorii. Inițiativa legislativă va fi depusă în următoarea sesiune parlamentară”, a mai precizat Radu Moisin.
Infrastructură și transport
“Interesul meu este de a monitoriza în principal cele trei mari obiective de infrastructură publică din județul Cluj sau care favorizează județul Cluj:
- Linia de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, se lucrează în momentul de față pe toate cele 4 loturi. Nu se vor pierde sumele PNRR
- Autostrada A1 Sibiu - Pitești, vitală pentru a avea o conexiune directă cu sudul țării
- Autostrada A3, unde avem șansa să avem inaugurate câteva loturi spre sfârșitul acestui an”, a explicat Radu Moisin.













