De unde ar aduna voturile Victor Ponta dacă ar fi desemnat premier: ”De la toți parlamentarii care înțeleg că suntem în prăpastie deja, nu pe marginea ei”

De unde ar aduna voturile Victor Ponta dacă ar fi desemnat premier: ”De la toți parlamentarii care înțeleg că suntem în prăpastie deja, nu pe marginea ei”
| Foto: Victor Ponta, după întrevederea cu Grindeanu, înainte de consultările cu președintele țării

Fostul premier al României, Victor Ponta, a făcut o în vizită în biroul lui Sorin Grindeanu în ziua Consultărilor de la Cotroceni înainte ca formațiunea sa să intre la consultări și a afirmat că Nicușor Dan nu poate să pretindă că nu are de unde alege un premier. 

Fostul premier Victor Ponta a mers, joi, în biroului președintelui PSD, Sorin Grindeanu, unde a fost surprins de jurnaliști. El a afirmat că Nicușor Dan are pe cine propune premier, iar el ar fi o opțiune, pentru că este susținut de cele 1,3 milioane de voturi obținute la ultimele alegeri.
 
Întrebat dacă ar fi o opțiune pentru premier, în condițiile în care a făcut parte din PSD; Victor Ponta a spus că „și domnul Nicușor Dan a făcut parte din USR. Alți PNL-iști sunt de la PD”, transmite Mediafax

„Ce e important este că România este țara în care tot timpul ne jeluim, că n-avem pe cine să alegem. Avem pe cine să punem. Are pe cine să pună domnul președinte Nicușor Dan”, a spus Ponta. Întrebat, în continuare, de jurnaliști, cine îl susține pentru a fi premier, Ponta a răspuns: „1.300.000 de voturi. Mult mai multe decât USR-ul, de exemplu”.

El a afirmat că va strânge cele 233 de voturi necesare „de la toți parlamentarii care înțeleg că suntem în prăpastie deja, nu mai suntem la marginea prăpastiei și care înțeleg că acest dezastru, de fapt, nu folosește nimănui și că trebuie să luăm niște măsuri rapide de relansare și să redăm oamenilor și mediului economic speranța că există o gândire care să ofere stabilitate și predictibilitate”.

Dacă va fi desemnat de președintele Nicușor Dan, Victor Ponta a spus că va discuta „cu toate grupurile, mai puțin cu USR”.

Victor-Viorel Ponta a deținut funcția de cel de-al 63-lea prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015. Victor Ponta a fost și președinte al Partidului Social Democrat din 2010 până în 2015, iar acum este în Grupul parlamentar Uniți pentru România.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .