Daniel Buda condamnă atacul ambulanței din Cluj: „Fake news-ul, teoriile conspirației și manipularea pot genera panică, ură și chiar violență”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 16:04
- Politica
- Ascultă știrea
Europarlamentarul clujean a reacționat după incidentul din comuna Recea Cristur, unde o ambulanța a fost atacată de mai mulți oameni care auziseră zvonuri pe TikTok, despre o presupusă „ambulanță care fură copii”
Liderul PNL Cluj spune că acesta este punctul în care trebuie să înțelegem că dezinformarea nu este inofensivă.
„Dezinformarea nu mai este doar o problemă a mediului online. Atunci când minciuna ajunge să genereze violență împotriva celor care salvează vieți, avem obligația să spunem răspicat: AJUNGE!
Ceea ce s-a întâmplat în comuna Recea-Cristur, județul Cluj, este extrem de grav. Un echipaj de ambulanță, chemat să acorde ajutor unui pacient, a fost atacat cu pietre, bâte și topoare, pe fondul unor informații false răspândite pe rețelele sociale despre așa-zisa „ambulanță care fură copii”. În urma atacului, șoferul autosanitarei a fost rănit la ochi și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală.
O minciună răspândită în mediul online s-a transformat, în lumea reală, într-un atac asupra unor oameni care își făceau meseria și încercau să salveze o viață. Acesta este punctul în care trebuie să înțelegem că dezinformarea nu este inofensivă. Fake news-ul, teoriile conspirației și manipularea pot genera panică, ură și, după cum vedem în acest caz, chiar violență”, a transmis Daniel Buda.
Potrivit liberalului, instituțiile statului trebuie să acționeze ferm împotriva celor care transformă deliberat minciuna într-un instrument de manipulare, iar marile platforme digitale trebuie să își asume responsabilitatea pentru conținutul periculos care este distribuit și amplificat prin intermediul lor.
„Uniunea Europeană dispune deja, prin Digital Services Act, de un cadru care impune obligații platformelor online în ceea ce privește gestionarea riscurilor sistemice și protejarea utilizatorilor. Aceste instrumente trebuie utilizate cu fermitate atunci când propagarea conținutului periculos poate produce consecințe în viața reală.
În același timp, avem cu toții o responsabilitate: să verificăm înainte să distribuim, să nu transformăm zvonurile în adevăruri și să nu permitem fricii să înlocuiască rațiunea. Îmi exprim întreaga solidaritate cu membrii echipajului medical atacat și îi doresc multă sănătate și recuperare grabnică ambulanțierului rănit. Cei care vin să ne salveze viețile trebuie protejați, nu transformați în victime ale dezinformării!”, a adăugat Buda.











