Foto Dan Barna, în vizită în capitala Transilvaniei: „Cluj-Napoca este doar aparent o poveste de succes”

Dan Barna, în vizită în capitala Transilvaniei: „Cluj-Napoca este doar aparent o poveste de succes”

Liderul USR PLUS a atras atenţia asupra decalajelor de dezvoltare între zona centrală a oraşului şi cartiere.

Președintele USR și, după fuziunea de sâmbătă, noul co-președinte al USR PLUS, Dan Barna a venit luni la Cluj-Napoca să îi susţină pe candidații alianței la alegerilor locale din 27 septembrie.

„Am ținut să fiu astăzi în Cluj pentru un mesaj foarte simplu. Alianța USR PLUS are candidați valoroși și vine activ și responsabil în ceea ce înseamnă guvernarea locală, iar acum suntem practic în fața următorului pas major pentru acest spectaculos proiect politic pe care l-am generat la 30 de ani de la revoluție”, a declarat Dan Barna într-o conferință de presă.

Liderul USR PLUS a susţinut că proiectul politic al celor două partide care au fuzioniat este al „oamenilor decenți, al celor care sunt în politică nu pentru că își doreau o carieră în acest domeniu, ci pentru că au înțeles că așa nu se mai poate.”

Dan Barna a mai spus că o Românie europeană cu adevărat, nu doar la nivel declarativ, se poate realiza doar dacă fiecare om căruia îi pasă de dezvoltarea acestei țări se implică în viața politică.

„Este exact povestea colegilor mei din USR PLUS Cluj. Acești oameni au în spate povești reale, pentru că diferența foarte importantă pe care USR PLUS o propune electoratului din Cluj este exact calitatea oamenilor care vin în fața dumneavoastră.

Suntem în Cluj-Napoca, unul dintre orașele considerate aparent o poveste de succes în România. Cluj-Napoca nu este doar centrul orașului modernizat, ci este reprezentat și de multele cartiere. Nu sunt întâmplător în acest loc lipsit de asfalt (conferinţa de presă a avut loc în spatele unui bloc din cartierul Bună Ziua - n.red.), deoarece acesta este un cartier nou și pretins modern al orașului, dar se poate vedea cum arată”, a explicat Barna.

Dan Barna, în vizită la Cluj: „Cluj-Napoca este doar aparent o poveste de succes”

Acesta a mai afirmat că este nevoie de dezvoltare și dincolo de centrul orașului. „Când se vorbește despre un oraș dezvoltat este vorba despre calitatea vieții în cartierele acestui oraș. Din această perspectivă, la Cluj mai sunt multe lucruri de făcut, e nevoie de proiecte, iar proiectele nu vin decât dacă în consiliile municipale ajung oameni competenți”, a precizat președintele USR.

Comenteaza