Cum arată ziua de lucru "cu publicul" a parlamentarilor clujeni VIDEO

Cum arată ziua de lucru
Vinerea este zi de activitate în teritoriu pentru parlamentari. REALITATEA TV Cluj şi-a propus să afle ce fac deputaţii sau senatorii clujeni într-o astfel de zi. Ce au găsit colegii noştrii bătând la uşile cabinetelor parlamentare aflaţi din materialul următor.

Prima destinaţie: strada Ion Raţiu, cabinetul parlamentarului Mate Andras Levente, liderul deputaţilor UDMR.

Prezent la birou, liderul UDMR Cluj ne-a spus cum arată o zi de muncă în teritoriu: "Am avut audienţă aici, aţi văzut că a ieşit cineva de la mine care a fost în audienţă. De regulă, vinerea ţine până la 13-14, când încep să mă deplasez în altă parte, când sunt invitat în altă parte".

Ne-am oprit apoi la sediul PDL. Chiar pe scări, ne-a întâmpinat purtătorul de cuvânt al organizaţiei clujene, care ne-a anunţat că la sediu nu e niciun parlamentar. Toţi sunt prinşi cu activităţi în ... teritoriu. Inclusiv, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.

La PSD Cluj, la biroul senatorului Alexandru Cordoş, ne-am lovit de aceeaşi situaţie: "Era pe Eroilor, se ducea către pensionari, venea de la pensionari, ceva de genu, nu ştiu pe unde e".

Angajaţii de la cabinetul parlamentar al independentului Mircia Giurgiu cât şi de la biroul liberalului Horea Uioreanu ne-au indicat exact locul unde se află cei doi deputaţi: la o întâlnire cu pensionarii din Cluj-Napoca, la sediul celor din urmă.

(Ciprian ARON)

Comenteaza