CRIN LA CLUJ Cum vrea Antonescu să-l dea jos pe Ponta

CRIN LA CLUJ Cum vrea Antonescu să-l dea jos pe Ponta
Crin Antonescu a explicat, la Cluj, că Victor Ponta va fi debarcat din fruntea guvernului prin moţiune de cenzură.

„Cum se dă jos? Păi cum se pune. Cum a venit domnul Ponta prima dată prim-ministru, în urma unei moţiuni de cenzură în urma căreia falnicul domn Ungureanu a căzut, a căzut rău. S-a şi lovit, la figurat. Nici nu se aştepta. Eu mă gândesc că şi domnul Ponta o să cadă printr-o moţiune de cenzură - acum, mai târziu - la care vom participa, pe care probabil chiar o vom iniţia. E simplu, nu-i nimic ascuns în asta", a explicat Antonescu. El a ameninţat că moţiunea pentru reducerea CAS şi scutirea de impozitare a profitului reinvestit ar putea să nu fie singura. „Una o vom iniţia la începutul lunii mai, dacă nu se precipită lucrurile, dar încercăm să păstrăm pacea pascală. Grupurile parlamentare pregătesc deja o moţiune pe cele două teme economice, reducerea CAS şi scutirea pe impozitul reinvestit. Aşteptăm lămurirea la povestea cu Duicu şi Tobă şi cum se puneau şefii Poliţiei de Duicu şi cum se puneau procurorii la DNA. Şi acesta poate fi un motiv de discuţie publică ce se poate îndrepta spre o moţiune de cenzură", a spus Antonescu.

Liderul PNL a explicat şi de ce solicită PSD aplicarea celor două măsuri de sprijinire a mediului de afaceri până la finele lunii aprilie, deşi în USL se convenise să fie aplicate abia din 1 iulie. „Nu mai avem încredere în ei că vor face acest lucru. Dacă moţiunea de cenzură nu va trece, lucru de care mă îndoiesc, veţi vedea că nici la 1 iulie nu vor introduce cele două măsuri", a spus Antonescu.

 

Etichete
Comenteaza