Congresul USR, ziua a doua. Şi puţini şi leneşi

Congresul USR, ziua a doua. Şi puţini şi leneşi
Cea de a doua – şi cea mai importantă – zi a congresului USR găzduit de Cluj-Napoca a debutat cu o întârziere de o oră şi cu o schimbare de program

Orele matinale nu par a fi pe placul membrilor partidului anti-sistem. Aşa se face că la ora 9, anunţată drept ora de începere a celei de-a doua zile a congresului, la cinematograful Florin Piersic nu erau adunate mai mult de 50 de persoane, dintre care vreo 20 pierdute prin sala mare, restul în hol sau afară, la ţigară. Nu e de mirare, aşadar, că abia la ora 10 a găsit cineva de cuviinţă să invite lumea în sală şi să anunţe începutul lucrărilor.

Primul care a luat cuvântul a fost liderul USR Cluj, Elek Levente, care a anunţat o schimbare radicală de program. Astfel, datorită numărului mare de candidaţi înscrişi în competiţiile pentru diferite funcţii în structurile de conducere ale partidului, s-a renunţat la scenariul iniţial, potrivit căruia fiecare ar fi avut la dispoziţie câte 3 minute să se prezinte la microfon (şedinţa s-ar fi întins până la pra 3 noaptea, potrivit lui Elek), aceştia fiind împărţiţi, mai întâi, în trei grupuri de câte 30 de candidaţi. Între timp, în hol au fost amplasate 30 de mese, fiecare grup urmând să aibă la dispoziţie câte 90 de minute, în care să ocupe mesele respective, unde fiacera candidat să poată răspunde tuturor întrebărilor celor care ar fi vrut să afle mai multe despre el.

După expirarea celor patru ore şi jumătate va urma pauza de masă de două ore şi abia la ora 16 va urma partea cu adevărat interesantă, în care cei patru candidaţi la funcţia de preşedinte al partidului, printre care şi deputatul clujean Emanuel Ungureanu, vor avea câte 15 minute microfonul de pe scenă la dispoziţie pentru a se prezenta delegaţilor la congres, după care va urma procedura de vot.

Două ar fi lucrurile care ar merita remarcate deocamdată. În primul rând, ca un partid care se pretinde a fi al oamenilor „open mind", USR a scris pe banner-ul congresului, numele localităţii gazdă în limbile română, maghiară şi germană. În cel de-al doilea rând se remarcă alegerea total neinspirată a sălii cinematografului „Florin Piersic" drept loc de desfăşurare a congresului. Imaginea celor 270 de delegaţi la congres (Comitetul de Coordonare al PNL Cluj desfăşurat cu câteva zile în urmă a avut 500 de delegaţi) răsfiraţi prin sala cu 1.000 de locuri este absolut dezolantă.

De altfel dimensiunile, încă, minuscule ale celui de-al treilea partid al României, conform alegerilor din decembrie, au fost relevate chiar de către unul dintre organizatori. „Fiind un partid cu adevărat democratic, la noi poate candida orice membru, aşa se face că, în total, avem 94 de candidaţi, ceea ce, raportat la cei 1.500 de membri pe care îi avem în toată ţara, reprezintă cam 7%", a spus acesta. „Nu contează, cantitatea, contează calitatea, puţini, dar buni", a replicat vicepreşedintele Senatului României, Mihai Goţiu, în faţa remarcii reporterului ZIUA de CLUJ privind dimensiunile extrem de reduse ale congresului USR.

Vom reveni cu detalii privind bătălia de după-amiază pentru funcţia supremă în partid.

 

Comenteaza