Clujul, punct de plecare pentru schimbare: Mircea Abrudean anunță discuții-cheie cu patronatele din construcții
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 10:25
- Politica
- Ascultă știrea
România se construiește, iar o parte importantă a acestui proces pornește chiar de la Cluj, susține președintele Senatului României.
Liberalul transmite că, în urma discuțiilor purtate anterior în oraș, s-a întâlnit ieri cu reprezentanții Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania, pentru a analiza problemele reale cu care se confruntă sectorul.
Abrudean a precizat că discuțiile au vizat cele mai mari dificultăți din domeniu — de la cadrul legislativ incoerent, la presiunea financiară asupra operatorilor economici și provocările din achizițiile publice.
„Am înțeles că există nevoia unui cadru legislativ clar, coerent și aplicabil unitar, care să reducă riscurile contractuale și să sprijine atât autoritățile contractante, cât și mediul de afaceri”, a subliniat șeful Senatului.
Mircea Abrudean afirmă că va analiza serios cum poate sprijini domeniul de la nivelul Parlamentului pentru a îmbunătăți legislația care reglementează activitatea constructorilor.











