Clujeanul Papahagi îl face praf pe deputatul Mihăescu după declarația că nu ar fi știut pentru ce sunt banii încasați de la stat pentru chiria în București, deși are casă în Ilfov: “Vrăjeală!”

Clujeanul Papahagi îl face praf pe deputatul Mihăescu după declarația că nu ar fi știut pentru ce sunt banii încasați de la stat pentru chiria în București, deși are casă în Ilfov: “Vrăjeală!”
| Foto: colaj ZIUA de CLUJ

Unul dintre parlamentarii care a încasat bani pentru chirie în București, deși are casă în Ilfov, este deputatul AUR, Mugur Mihăescu. Acesta a declarat luni că nu a știut pentru ce sunt acei bani. 

Mugur Mihăescu, actorul de la Vacanța Mare, care a interpretat-o pe Leana lui Costel și care este deputat AUR a spus că a încasat pentru chirii 4.000 de lei lunar timp de şase luni, dar că nu știa pentru ce sunt banii. „Eu nu am apartament în Bucureşti, eu am o casă în Ilfov. Eu nu am nicio problemă să donez această sumă pe care am încasat-o unui eveniment de caritate, pentru copii. (...)

Noi nu am ştiut ce încasăm. Eu, unul, Mugur Mihăescu, habar nu aveam ce conţine acea diurnă pe care noi o luăm şi pentru ce este. Vin nişte deconturi şi nouă ni se spune - sunt decontate deplasări, chirii, deci asta ştiu şi eu, deplasări şi chirii. Acum, că acea chirie era pentru un sediu pe care eu îl am în localitatea în care mă duc trei zile pe săptămână, mă duc acolo şi n-am unde să stau. (...) Eu când mă duc la Slatina, unde dorm trei zile?", a menţionat acesta, citat de digi24.ro

Profesorul clujean Adrian Papahagi a discutat luni la B1 TV, despre privilegiile pe care le au parlamentarii. Papahagi a subliniat că mulți intră în politică pentru privilegii și nu pentru a servi comunitatea. De asemenea, el a afirmat că lucrurile trebuie să se schimbe, evidențiind impostura din partidele politice, cum ar fi AUR, și nevoia de transparență în privința cheltuielilor parlamentare.

“Vrăjeală, ca să vorbim, așa, popular. Ăsta este nivelul, sigur că știau foarte bine. Oamenii ăștia intră în politică pentru privilegiile asociate. Nu se duc acolo ca să servească comunitatea sau pentru binele public. Se duc ca să iasă la sfârșit de mandat cu un milion de euro și să fie și mai bogați decât sunt și așa mai departe. Lucrurile astea trebuie să înceteze. De altfel, se vede extrem de bine cât de mare e impostura în acest partid AUR, care se vrea antisistem și în care, de fapt, jumătate din ei sunt legați de sistem, iar restul sunt niște beneficiari infami ai acestui sistem de privilegii, de luxuri și de tot felul de suplimente de astea nedeclarate și netransparente.

Încă o dată, ce nevoie are fiecare parlamentar de mașină cu șofer? Ce nevoie au de acele birouri parlamentare inutile? Nu pot să se întâlnească cu electorii în clădirile publice care deja există? Habar n-am, la Consiliul Județean, la primărie. Sunt spații publice existente sau să se întâlnească pur și simplu la cafenea, să bea o cafea cu oamenii… o groază de bani cheltuiți, dar acum noi vedem parlamentarii și toată lumea are această antipatie față de parlamentari.

În spate parlamentarilor sunt anonimi, că i-am și uitat numele…Teodorescu sau cum ați zis? Sunt mii de anonimi din ăștia, care nu sunt sub lumina reflectoarelor și care câștigă de 5 ori mai mult decât un parlamentar. Nu vedeți? Ăla numai din salarii avea câteva zeci de mii de lei pe lună, avea cât doi-trei parlamentari. Noi ne uităm la 300, 400, 500 de parlamentari și nu vedem câteva mii și zeci de mii. Ăștia sunt adevărata problemă a României și nu numai ei cu salariile. După aia dau și un contract păgubos pentru statul român, cum au fost toate alea din ultimii ani, în care statul român, cu bună-știință, cedează lucruri”, a declarat Adrian Papahagi la B1TV

Comenteaza