Ciucă: "Iulian Dumitrescu şi-a dat demisia pentru a evita prejudiciul de imagine adus PNL"

Ciucă: "Iulian Dumitrescu şi-a dat demisia pentru a evita prejudiciul de imagine adus PNL"

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reiterat, vineri, că partidul nu va obstrucţiona Justiţia, menţionând că şeful Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, şi-a dat demisia din toate funcţiile din PNL pentru a evita prejudiciul de imagine adus acestuia.

"Partidul Naţional Liberal, ca de fiecare dată, nu a obstrucţionat şi nu va obstrucţiona Justiţia. Iar, în momentul în care s-a definitivat ziua de ieri şi am avut un comunicat al DNA, am stat de vorbă cu domnul Iulian Dumitrescu şi, ca de fiecare dată, pentru a evita prejudiciul de imagine adus partidului, domnul Iulian Dumitrescu a luat decizia să-şi dea demisia din toate funcţiile pe care le ocupa", a afirmat Ciucă, la sediul PNL.

El a spus că nu cunoaşte dosarul acestuia.

"Nu ştiu ce este în dosar, nu comentez ce este în dosar, este o anchetă în derulare, motiv pentru care tot ceea ce ţine de punerea la dispoziţie a datelor şi informaţiilor pentru derularea întregului proces de investigare va fi pus la dispoziţie", a adăugat liderul PNL.

Întrebat dacă i-a cerut lui Dumitrescu să-şi dea demisia, Ciucă a spus: "Este o decizie pe care fiecare membru al Partidului Naţional Liberal a luat-o atunci când a avut probleme cu Justiţia şi aşa vom proceda şi de aici înainte".

El a precizat că nu s-a luat o decizie privind funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului lăsată liberă în urma demisiei lui Dumitrescu. "În acest moment nu am luat încă o decizie ce se va întâmpla, dar, atât timp cât a fost vacantată poziţia, va trebui să fie ocupată de către altcineva", a menţionat preşedintele PNL.

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunţat joi seara că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, în urma anchetei DNA.

El deţinea funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.

''Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă'', a scris pe Facebook Iulian Dumitrescu.

Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în declaraţii.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .