Ce-i mână în luptă pe candidaţii cu şanse mici
- Scris de Valentin Malaescu
- 14 Mai 2012, 23:38
- Politica
- Ascultă știrea

Potrivit sondajului realizat de Operation Research la comanda ZIUA de CLUJ şi REALITATEA TV Cluj, bătălia pentru funcţia de primar va fi o afacere în doi, între Marius Nicoară (USL) şi Emil Boc (PDL), în vreme ce Alin Tişe (PDL) nu pare a avea vreun adversar care să-i pună în pericol funcţia pe care o ocupă în fruntea judeţului. Totuşi, încă 19 clujeni râvnesc la cele două funcţii.
Ca de fiecare dată, pe lângă cei consideraţi a fi mari favoriţi, competiţiile electorale conţin numeroşi competitori cărora fie lipsa de notorietate, fie aparteneţa la formaţiuni politice de mici dimensiuni nu le dă aproape nici o şansă. Cu toate acestea, sunt dispuşi uneori să investească bani, şi nu puţini, în campanii electorale cel puţin aparent inutile. ZIUA de CLUJ a încercat să afle ce-i mână într-o luptă pe principiul lui Pierre de Coubertin ("Important este să participi").
Proaspăt intrat în politică, economistul Emil Culda va încerca să lupte cu "coloşii" Marius Nicoară şi Emil Boc pentru funcţia de primar al Clujului, echipat cu "tricoul" PNŢCD. "Nu mă mână în luptă decât reacţia mea civică la toată mizeria din politică şi dorinţa de a arăta că politica se poate face şi altfel şi cu alţi oameni. N-am mai făcut politică până acum şi m-am lăsat foarte greu convins să intru în politică, dar am ajuns la concluzia că, dacă nu face nimeni ce fac eu, atunci vom continua să ne scăldăm în mocirlă şi vom continua să ne plângem că e murdar şi miroase urât", şi-a explicat Culda candidatura.
În schimb, candidatul PPMT de primar, vicepreşedintele regional al formaţiunii, Gergely Balazs, recunoaşte că joacă doar rol de "locomotivă". "Am spus de mai multe ori că pentru noi doar lista contează şi am apreciat că o candidatură a mea va ajuta. Adevărul este că, vreau, nu vreau, sunt cel mai cunoscut din echipa noastră. Pe de altă parte, nu exclud niciodată faptul că se poate şi câştiga o bătălie în care intru, chiar dacă şansele sunt, într-adevăr, minuscule", a recunoscut Gergely.
Mult mai încrezător în şansele sale este candidatul independent la fotoliul de edil-şef, Mircia Giurgiu, cel care a anunţat că va face o campanie electorală cu "zero lei". "Sondajele de opinie au fost făcute înainte de începerea campaniei electorale, or, atâta vreme cât eu îmi voi face campanie între oameni, şansele există. Campania mea electorală se desfăşoară pe stradă, în pieţe, în magazine, în mijloacele de transport în comun, peste tot pe unde mă pot întâlni cu oamenii", a explicat Giurgiu.
Cel mai hotărât pare, însă, Mirel Ţăgorean. "Ce mă mână în lupta pentru funcţia de primar? Păi, eu candidez din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu şi, aşa cum spune sloganul nostru, noi vrem să facem schimbarea, aşa că vom încerca să câştigăm, nu dăm înapoi", a lămurit lucrurile Ţăgorean.
Tot schimbarea pare a fi fermentul care l-a determinat să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pe colegul de partid al lui Ţăgorean, Dorel Matiş, care se apropie, totuşi, de cuvintele baronului francez. "Mă mână în luptă schimbarea. Cred că România, inclusiv judeţul nostru, nu e pe drumul cel bun. Sincer, e greu să schimbi trendul sondajelor de opinie, dar se poate face, cu o singură condiţie: să schimbăm mentalităţile. Într-adevăr, astea-s cel mai greu de schimbat, dar aici trebuie acţionat. Poate reuşim, poate nu, important e să luptăm", a afirmat Matiş.
Cel mai resemnat pare a fi candidatul alianţei PPMT-PCM, liderul judeţean al "civicilor" maghiari, Csep Sandor, candidat la şefia judeţului. "Noi ştim foarte bine cum stăm cu şansele, dar eu sunt foarte curios cum vom sta comparativ cu alegerile din 2008, în condiţiile în care în Cluj-Napoca n-am făcut nici un fel de campanie (am mai făcut câte ceva pe la ţară), pentru că n-avem bani şi nici nu suntem ajutaţi de la buget pentru că nu suntem partid parlamentar", a comentat Csep.
Dar cel mai optimist dintre candidaţii consideraţi fără şanse este candidatul independent la funcţia de primar al Clujului, Mădălina Paul. "Ceea ce ştiu este că reprezint soluţia de integritate pentru toţi clujenii care şi-au dat seama că au fost înşelaţi atâţia ani, pentru toţi cei care doresc cu adevărat o schimbare în Cluj-Napoca. Sunt aici pentru toţi cei care consideră că nu merită să îi voteze pe cei doi (Marius Nicoară şi Emil Boc - n. red.). Am credinţa că poate fi făcută o schimbare de substanţă, autentică, în Cluj. Cred într-un viitor curat al acestui oraş şi am mandatul miilor de clujeni care mă susţin în lupta împotriva corupţiei pentru ca banul public să fie gestionat corect, transparent, în interesul cetăţeanului şi nu al clanurilor politice. Dacă a fost posibil la Sibiu în 2000 ca un primar independent, cu care, de altfel, am şi colaborat, să aducă schimbarea, cred cu tărie că şi la Cluj este posibil acum", a declarat Paul.