Ce a postat de Elena Udrea din închisoare, după ce a aflat că Rudel Obreja a murit

Ce a postat de Elena Udrea din închisoare, după ce a aflat că Rudel Obreja a murit

Fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja a încetat din viață duminică. Elena Udrea a postat un mesaj din închisoare la aflarea veștii.

"A murit Rudel Obreja! Fără îndoială că boala lui s-a declanşat din cauza hărţuirii, timp de 8 ani, în dosarul “Gala Bute”. A fost arestat de trei ori în acest timp ca şi mine, ultima dată pe 7 aprilie anul trecut. Reîncarcerarea a fost un şoc pentru el. Nu se aştepta ca decizia CCR să nu fie respectată. A intrat în puşcărie sănătos, însă epuizat sufleteşte de atâta nedreptate. Suferinţa pentru copiii mici şi soţia care-l aşteptau acasă, aşa cum povesteşte cel cu care a fost închis de fiecare dată, a pricinuit declanşarea acestei boli crunte. După o lună a început să se simtă rău, însă doctorul de la Jilava nu l-a luat în serios şi încă două luni a fost ţinut în penitenciar cu diagnostice şi tratamente greşite. După patru luni, în sfârşit au acceptat să îl trimită la spitalul Fundeni, unde i s-a descoperit un cancer la pancreas. Din păcate era prea târziu, boala fiind în faza terminală. Datorită presiunii mediatice, a fost eliberat, fără a i se permite, iniţial, să părăsească ţară pentru a putea primi tratamentul adecvat", a scris fostul ministru Elena Udrea pe Facebook.

"Chiar dacă boala s-ar fi declanşat, cred cu tărie că ar fi avut sansa să o descopere la timp şi să înceapă imediat tratamentul oncologic. Rudel Obreja a fost condamnat pe nedrept în dosarul “Gala Bute”, doar pentru că a fost un om demn, cu onoare, un om cinstit care nu a acceptat să facă jocurile procurorului lui Kovesi şi nu a cedat presiunilor şi şantajului acestuia. Se încerca, prin orice mijloace, să se obţină delatiuni la adresa mea. Deşi a denunţat toate acestea public şi în faţa judecătorilor încă din anul 2015, nimic nu a contat", a adăugat Udrea.

Fostul ministru afirmă că Rudel Obreja "nu a avut nicio vină" în dosarul în care a fost condamnat.

"Rudel Obreja nu a avut nicio vină. A iubit sportul, a iubit boxul, a fost un patriot. Şi-a dorit să îl aducă pe Bute să boxeze în România, în faţa concetăţenilor lui, fiind în asentimentul milioanelor de români care voiau atunci să îl vadă boxând şi apărându-şi şansele în faţă, şi cu sprijinul lor. Din păcate, pentru această dorinţa şi pentru patriotismul lui, a plătit cu libertatea şi acum chiar cu viaţa. Toţi cei care au fost părtaşi la acest abuz abject al justiţiei “statului paralel” în dosarul “Gala Bute” trebuie să îl aibă pe conştiinţă. A murit un OM, un TATĂ, un SOŢ. Au rămas trei copii orfani! Dumnezeu să te odihnească în pace, Rudel Obreja!", a încheiat Elena Udrea.

Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de închisoare "Gala Bute", în care fostul ministru Elena Udrea a primit o condamnare de 6 ani.

Obreja a fost eliberat în vara anului trecut, după ca a cerut să i se permită să se trateze de cancer într-un spital civil.

Comenteaza