Prima reacție PNL, după căderea Guvernului Bolojan. Predoiu: „Ar fi trebuit să se continue negocierile” / „Nu trebuie să abandonăm guvernarea”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:58
- Politica
- Ascultă știrea
Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a afirmat marți, după adoptarea moțiunii de cenzură, că situația actuală putea fi evitată dacă negocierile ar fi continuat.
El consideră că partidul nu ar trebui să renunțe la guvernare, subliniind rolul important al PNL pe scena politică.
„În niciun caz nu trebuia să ajungem în acest punct în care s-a ajuns. Soluţia moţiunii nu este una benefică pentru România. Ar fi trebuit să se continue discuţiile, negocierile, până când, vorba unui fost premier liberal – Stolojan - se cădea sub masă”, a declarat marți Cătălin Predoiu, după votul moțiunii, potrivit news.ro.
Acesta a mai spus că atât PNL, cât și Ilie Bolojan nu meritau o astfel de moțiune de cenzură.
„Este foarte multă emoţie în partid (…) PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită şi de a fugit de responsabilitatea guvernării, sau a cântări ce opţiuni are, şi să continue mai departe să-şi asume aceste responsabilităţi. Le vom discuta în partid”, a adăugat Predoiu.
El a subliniat că decizia trebuie luată cu atenție, astfel încât partidul să aleagă varianta cea mai potrivită în contextul actual.
„Opinia mea este că trebuie să cântărim în acest moment şi să luăm cea mai bună decizie. Cea mai bunã decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-şi lase optiunile deschise si sa vedem ce se intampla in zilele urmatoare”, afirmă Predoiu, menționând totodată că pozițiile anterioare privind lipsa unei colaborări cu PSD nu contrazic această perspectivă.
Biroul Politic Național al PNL urmează să se reunească în format extins, începând cu ora 17:











