Video Boc, optimist în legătură cu aderarea României la Schengen: „Mai avem un singur obstacol. Acela este Austria”

Boc, optimist în legătură cu aderarea României la Schengen: „Mai avem un singur obstacol. Acela este Austria”

Edilul municipiului Cluj-Napoca consideră că este doar o chestiune de timp până când țara noastră va fi primită în spațiul Schengen.

Primarul Emil Boc a vorbit, la ZIUA LIVE, despre discursul de zilele trecute, din plenul Parlamentului European de la Strasbourg, al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a pledat pentru primirea României și Bulgariei, „fără nicio întârziere”, în spaţiul european de liberă circulaţie.

Partea bună este că, în cel mai important mesaj al anului, în discursul despre starea UE, Ursula von der Leyena spus clar și răspicat că România trebuie să fie în Schengen. Mai avem un singur obstacol care este Austria. Nu am abandonat această luptă. Asta este Uniune Europeană. Este un proces continuu de negociere. E o nedreptate uriașă pentru România și toți românii o resimt. Mai ales în contextul războiului din Ucraina, România a demonstrat încă o dată că merităm să fim în spațiul Schengen. Trebuie să negociem în continuare pe toate palierile și să obținem mai repede acest lucru. Cu siguranță va veni integrarea în Schengen. Este doar o chestiune de timp. Sper să vină cât mai repede.

Alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European sunt cruciale. Ce se va întâmpla la anul va avea o implicație majoră pentru destinul fiecăruia dintre noi. Dacă forțele extremiste anti-europene vor avea un cuvânt mai greu de spus în Parlamentul European acel lucru poate fi începutul sfârșitului Uniunii Europene. Să ne mobilizăm cu toții cei care credem în Europa. Este singurul loc care ne aduce pace. Putem avea acces la prosperitate. În Cluj nu este un loc în care să te uiți și să nu vezi implicațiile banilor europeni”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Emil Boc.

Edilul Clujului a mai spus că extremismul crește în Europa și în România pentru că nu se vorbește suficient de beneficiile fondurilor europene. 

Emil Boc a comentat și discursul dur al europarlamentarului Rareș Bogdan din Parlamentul European: „Ne-aţi minţit! Ne-aţi minţit în mod repetat. Ne umiliţi şi păcăliţi constant deşi suntem cetăţeni europeni model, responsabili şi deschişi, toleranţi şi extrem de muncitori. Am făcut eforturi uriaşe şi am deschis larg uşile pentru 6 milioane de cetăţeni ucraineni ce fugeau din faţa agresiunii inacceptabile şi incalificabile a lui Putin. România așteaptă respectul cuvenit!”, declara Rareș Bogdan.

Afirmațiile lui Rareș Bogdan sunt corecte. Este un discurs impecabil și o atragere a atenției care trebuie să aibă loc. Trebuie să lucrăm în fiecare zi, prin mijloace instituționale și să ajungem acolo. Cel mai important lucru și cel mai important proiect de țară este menținerea românilor acasă și reîntoarcerea celor plecați peste hotare. La Cluj, în bună parte, am demonstrat că se poate” - Boc.
Comenteaza