Boc, acuzat de PSD că foloseşte asistaţi sociali ai primăriei în campania electorală. „Este cea mai ordinară şi mizerabilă minciună" FOTO/VIDEO

Boc, acuzat de PSD că foloseşte asistaţi sociali ai primăriei în campania electorală. „Este cea mai ordinară şi mizerabilă minciună
PSD Cluj îl acuză pe primarul Emil Boc şi pe PNL că folosesc asistaţii sociali ai primăriei în campania electorală. Liberalii neagă acuzaţiile.

Horia Nasra, purtătorul de cuvânt al PSD Cluj şi candidat al social-democraţilor la consiliul local a trimis presei câteva fotografii şi o înregistrare video, prin care acreditează ideea că PNL şi primarul folosesc asistaţii sociali ca să transporte pliante electorale.

Pozele şi înregistarea video le puteţi vedea ataşate la acest articol. În înregistrare se aude vocea lui Horia Nasra care o întreabă pe o domnişoară care duce o cutie în braţe: „Pliante pentru domn primar?", la care domnişoara răspunde zâmbind: „Da, da..."

Horia Nasra a transmis în acelaşi comunicat de presă şi câteva întrebări pentru primarul Emil Boc.

Domnule primar Emil Boc:
1. Ați trimis acești clujeni să transporte pliante electorale?
2. Folosiți asistații sociali care trebuie să lucreze în folosul
comunității un anumit număr de ore pe lună și în campania electorală?
3. Oare minte doamna din înregistrare?

Aștept, cu respect, răspunsurile dumneavoastră!

P.S. - acțiunea se petrece în fața sediului PNL Cluj!!!", se arată în luarea de poziţie a PSD Cluj.

În replică co-preşedintele PNL Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că gestul PSD „este cea mai ordinară şi mizerabilă minciună făcută de PSD".

Ar fi bine ca înainte să dezinformeze să se intereseze despre ce este vorba. Timp de 4 ani au minţit şi au dezinformat în loc să-şi prezinte proiectele. Acolo este un spaţiu care aparţine primăriei, care ţine de arhiva primăriei. Ceea ce duc acei oameni sunt materiale arhivate ale primăriei, care sunt duse în arhiva primăriei", a mai afirmat liberalul Dan Tarcea.

PNL Cluj-Napoca a dat şi un comunicat de presă în care dezminte informaţiile lansate de PSD Cluj, catalogându-le drept „eronate şi mincinoase."

„În ceea ce priveşte activităţile pe care le desfăşoară persoanele asistate social, Primăria Municipiului Cluj-Napoca este în măsură să ofere informaţii cu privire la acest aspect. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, minciuna, dezinformarea şi calomnia sunt un „modus operandi" pentru PSD Cluj, iar subiectele de tip Can-Can fac deliciul găştii lui Remus Lăpuşan în campania electorală. În lipsa unor proiecte concrete pentru Cluj, este de înţeles că singurele obiective ale PSD sunt divertismentul, circul, minciuna şi dezinformarea. Suntem convinşi însă că cetăţenii Municipiului Cluj-Napoca, nu sunt dispuşi să „savureze" astfel de derapaje ci aşteaptă de la partidele politice, ca mai ales în timpul campaniei electorale, să afişeze o atitudine de seriozitate, proiecte concrete şi noi iniţiative pentru comunitate", se arată în comunicatul liberalilor clujeni.

Biroul de presă al primăriei municipiului Cluj-Napoca a informat că în acele cutii care apar în pozele apărute în spaţiul public sunt documente ale Centrului de Informare Turistică, care erau transportate dintr-un spaţiu al primăriei, într-un alt spaţiu al instituţiei, ambele pe strada Eroilor. Reprezentanţii Biroului mass media al municipalităţii au mai afirmat că asistaţii sociali ai primăriei sunt solicitaţi frecvent şi la astfel de activităţi.

Publicat de Sc Provincia News la comanda Trop Media pentru PSD CLUJ, cod mandatar 21160002

 

Comenteaza