"Blonda lui Boc", detașată la Interne. Ce funcție va ocupa

"Blonda lui Boc", detașată la Interne. Ce funcție va ocupa
| Foto: Facebook

Din 22 ianuarie 2021, Ștefania Ferencz, cunoscută la începutul carierei sale politice drept „Blonda lui Boc”, va fi detașată, pentru o perioadă de 6 luni, în funcția de secretar general al MAI.

Mutarea Ștefanie Ferencz la Ministerul de Interne se face la propunerea ministrului Lucian Bode. Din 22 ianuarie, detașarea lui Ferencz în funcția de secretar general la Ministerul Transporturilor –  portofoliu deținut de Lucian Bode în Guvernul Orban – va înceta.

Cariera Ștefaniei Ferencz a început în 2001, când, ieșită de pe băncile facultății, a devenit consilier la cabinetul de deputat al lui Emil Boc. Ulterior, tânăra originară din Târgu Lăpuș, județul Maramureș, a ajuns să fie director al cabinetului lui Boc și coordonator al activității de consiliere al grupului parlamentar PD.

Când Emil Boc a fost ales pentru prima dată primar al Clujului, Ștefania Ferencz a lucrat în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, iar după ce Boc a devenit premier, Ferencz a fost adusă Director de Cabinet al Prim-Ministrului. Când Emil Boc a revenit în fotoliul de primar al Clujului, și Ștefania Ferencz s-a întors în Primărie, pe post de director general al Direcției de Comunicare, Dezvoltare Locală și Management Proiecte.

Din 2019 și până în prezent, Ferencz ocupă funcția de secretar general al Ministerului Transporturilor, funcție la care va renunța în 22 ianuarie, pentru a trece la MAI.

 

Comenteaza