Congresul PDL s-a comprimat la loc

Congresul PDL s-a comprimat la loc
După ce triplarea numărului delegaţilor la Convenţia Naţională a PDL părea ca şi bătută în cuie, ieri Biroul Permanent Naţional (BPN) al democrat-liberalilor a respins varianta congresului-mamut cu peste 4.000 de delegaţi, alegând să rămână la limita stabilită iniţial, de numai 1.400 de oameni.

La un moment dat, ceea ce se spunea că ar fi fost iniţiativa lui Vasile Blaga, îmbrăţişată şi de Emil Boc (foto), potrivit Robertei Anastase, părea ca şi stabilit, rămânând doar de formalizat decizia în forurile statutare ale partidului, congresul PDL urmând a se desfăşura la Sala Palatului, singura capabilă să "înghită" 4.000 de oameni.

La momentul respectiv se spunea că Blaga ar fi fost favorizat de un număr mai mare de delegaţi, deoarece, spuneau sursele din PDL, 4.000 de delegaţi ar fi fost mult mai greu de cumpărat şi controlat de oamenii premierului decât 1.400. Pe de altă parte, potrivit aceloraşi surse, Boc ar fi acceptat gonflarea congresului pntru a da un semnal de putere în exterior.

Mai mult, duminică preşedintele Traian Băsescu a afirmat că, de fapt, lui i-ar fi aparţinut propunerea măririi numărului de delegaţi, pentru a conferi o mai mare reprezentativitate noii conduceri care urma să fie aleasă. În ciuda tuturor acestor lucruri, ieri BPN a respins mărirea numărului de delegaţi cu 14 voturi la 11, oponenţii invocând oficial dificultăţi organizatorice. Vicepreşedintele PDL Cluj, deputatul Petru Călian, susţine că numărul delegaţilor n-ar fi avantajat sau dezavantajat vreun candidat. "Nu putem spune că revenirea la doar 1.400 de delegaţi ar avantaja pe unul sau altul dintre candidaţi. Într-adevăr, un număr mai mare de delegaţi ar fi conferit aleşilor o reprezentativitate mai mare, dar, dacă s-a luat o decizie, ea trebuie respectată", a comentat Călian.

 

 

Comenteaza